Bucurie mare pentru cuplul de actori Mila Kunis-Ashton Kutcher. Cei doi vor deveni, anul acesta, părinţi pentru prima oară, urmând să aibă o fetiţă, după cum au dezvăluit surse din anturajul celor doi actori pentru publicaţia Us Weekly.
Bebeluşul va fi primul copil atât pentru Mila Kunis, în vârstă de 30 de ani, cât şi pentru Ashton Kutcher, în vârstă de 36 de an. Sarcina actriţei Mila Kunis nu a fost deocamdată confirmată în mod oficial de niciunul dintre cei doi actori, potrivit Mediafax.
Cei doi au început deja să se pregătească pentru rolul de părinţi.
Ashton Kutcher a început deja să organizeze „sesiuni de joacă” pentru fiica sa încă nenăscută cu Fiana, fetiţa în vârstă de doi ani a actorului Danny Masterson, colegul său din distribuţia serialului „Anii 70/ That 70s Show”.
Un alt prieten al cuplului a declarat: „Mila adoră pur şi simplu să fie însărcinată”.
Actriţa de origine ucraineană participă la cursuri parentale de yoga în Hollywood, care combină diverse exerciţii de yoga considerate sigure pentru viitoarele mame cu exerciţii de dans şi şedinţe de meditaţie.
FOTO: HEPTA
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News