Cei doi au mai fost logodiți o dată, în 2012, dar și atunci s-au despărțit chiar înainte de nuntă. În ianuarie 2016 Miley și Liam s-au împăcat și păreau să aibă o viață liniștită și fericită. Anul trecut Miley spunea chiar că a renunțat la droguri și că încearcă să se schimbe pentru iubitul ei. Dar neînțelegerile privind întemeierea unei familii, mai ales cele referitoare la copii, se pare că i-au făcut din nou să se despartă.

„El vrea copiii și nu dorește să mai amâne momentul, în timp ce Miley nu este dispusă să facă acest lucru. Liam are inima frântă”, a declarat o sursă apropiată cuplului, pentru publicația OK! Australia.

„Miley a anulat planurile pentru nunta si Liam s-a săturat de situația asta… Nu s-au mai înțeles bine în ultimele luni. Ea nu a vrut cu adevărat să se căsătorească, este ceva ce toți ceilalți par să înțeleagă, în afară de Liam. Familia lui a încercat de mult timp să-l facă să vadă realitatea, dar el avea încredere în Miley. Acum se simte ca un idiot”, a mai spus sursa.

Despre cei doi s-a scris în repetate rânduri că s-au căsătorit în secret, dar informațiile s-au dovedit a fi, de fiecare dată, false.

Miley și-a șters contul de Instagram săptămâna trecută și se spune că este alături de părinții ei în Malibu, în timp ce Liam se află Australia.

Celebra cântăreața a declarat anul trecut, într-un interviu pentru The Sun, că nu este făcută pentru căsătorie. ”Nu mă pot imagina căsătorită. Am 24 de ani. Sper că voi trăi puțin mai mult, am mai multe de trăit înainte de a mă căsători”, a spus ea.

Liam și Miley au mai fost împreună pe vremea când erau adolescenți. S-au despărțit în 2013, dar s-au împăcat din nou, în ianuarie 2016. După acea despărțire, Liam, care acum are 28 de ani, a spus: „Bineînțeles că a fost greu, dar în acel moment mergeam în direcții diferite și a fost ceea ce trebuia să se întâmple. Am fost super-tineri și a fost o decizie bună la acea dată. Amândoi am avut nevoie de asta”.


Citește și: EXCLUSIV/Frații suspectați că au comis crimele de la fabrica de ciment au vorbit cu reporterul Libertatea: ”Suntem nevinovați, găsiți adevărații criminali” – VIDEO&FOTO


Urmărește-ne pe Google News