Înainte de a avea o relație de iubire, Jenny, românca din Galați, a devenit asistenta lui John Paulson, un manager de fonduri de investiţii, cunoscut ca unul dintre cei mai râvniţi burlaci de pe Wall Street, cu o pasiune pentru fotomodele şi petreceri mondene. Însă, sătul de viaţa lui de „cuceritor” şi fermecat de delicateţea româncei, John a decis să se însoare cu ea, lucru pe care l-a şi făcut în anul 2000, nunta lor luând prin surprindere pe toată lumea.

La 21 de ani de la căsătorie, cei doi au anunțat acum divorțul. El a invocat „diferențe ireconciliabile” ca motiv al separării legale de Jenny. Potrivit publicației Pagesix, și miliardarul John Paulson, dar și românca au avocați influenți din New York.

Mai mult decât atât, conform declarațiilor unor apropiați ai celor doi, Jenny Paulson ar putea primi după divorț jumătate din averea soțului, căci nu au făcut un contract prenupțial înainte de căsătorie. Averea afaceristului a fost estimată la 4,7 miliarde de dolari, deși analiștii consideră că aceasta ar fi, de fapt, mult mai mare.

„Nu există contract prenupțial, iar John și-a clădit în mare parte averea în timpul căsniciei, deci va fi un divorț extrem de costisitor”, a declarat un apropiat al celor doi.

John Paulson și Jenny, în vârstă de 50 de ani, au împreună două fiice.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

John Paulson ar avea o amantă

Chiar dacă divorțul nu a fost pronunțat, Page Six anunță că John Paulson ar avea o amantă, pe Alina de Almeida, o tânără nutriționist.

Aceasta are 33 de ani și deține propria afacere în domeniul nutriţiei. Cei doi au fost văzuți împreună la vila familiei lui din Hamptons şi apoi în apartamentul de lux din Olympic Tower, Manhattan.

Jenny Paulson, considerată cea mai bogată româncă din lume

Povestea româncei Jenny Paulson este una demnă de scenariul unui film. Este considerată, în prezent, cea mai bogată româncă din lume. Femeia a plecat în State la fratele ei, George Zaharia, care fugise înainte de 89 din România şi se angajase, în primă fază, şofer de taxi pe „Tărâmul Făgăduinţei”.

Norocul le-a surâs după ce Jenny s-a căsătorit cu miliardarul John Paulson, care deţine compania Paulson&Co. Soţul româncei este un potent om de afaceri şi este considerat unul dintre cei mai buni businessmani de pe Wall Street. Miliardarul a dat lovitura în 2007, când a pariat împotriva pieţei şi a anticipat recesiunea, compania lui câştigând astfel 15 miliarde de dolari, din care lui i-au revenit 3,7 miliarde, potrivit one.ro.

Acum câțiva ani se zvonea că Jenny Paulson era bună prietenă cu Donald Trump, fostul președinte al Americii, de altfel, se spunea că ea a fost cea care l-a convins să candideze pentru Casa Albă.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News