Liniştea milionarilor care locuiesc pe malurile lacului Snagov ar putea fi tulburată în viitor nu doar de curioşii ocazionali, care dau 20 de lei pentru a le privi casele din barcă, ci de mii de turişti, veniţi în comuna de lângă Capitală la relaxare şi tratament. Asta, dacă va fi pus în aplicare planul unor bogătaşi cu spirit întreprinzător, care au descoperit ce se află sub picioarele lor şi vor să profite de comoară.
Statul, dezinteresat
Despre ce e vorba? Ei bine, o cantitate uriaşă de apă termală (se pare că ar fi vorba de miliarde de metri cubi), aflată la o adâncime de 600 de metri, se întinde pe sub nordul Bucureştiului şi continuă înspre Otopeni, Baloteşti, Moara Vlăsiei şi Snagov - zonă unde stau mai mulţi demnitari, oameni de afaceri şi vedete. Acest lucru a fost descoperit în urmă cu 20 de ani, însă statul nu s-a grăbit să valorifice preţioasa apă. Mai mult, dacă la început au fost prevăzute nişte fonduri pentru începerea exploatării, acestea s-au diminuat de-a lungul timpului, ajungând la... 0 lei.
Puţurile sunt pe terenuri private
Ce au ratat românii neamenajând locul putem vedea uitându- ne “peste gard”, la vecini: Budapesta şi-a câştigat de câţiva ani faima de oraş al băilor termale, după ce statul s-a implicat în exploatarea pungilor de apă terapeutică descoperite în subsolul capitalei ungare. Noi am reuşit doar să facem două puţuri de extracţie, aflate în acest moment pe proprietăţi private, una aparţinând familiei lui Adrian Năstase, cealaltă, unui fost preşedinte de bancă. Pe locul prospecţiunilor se află şi acum instalaţiile de forare, sigilate şi lăsate uitării. “În subsolul comunei e un important zăcământ de apă termală cu proprietăţi terapeutice.
În vederea exploatării acestei bogăţii au fost executate două foraje. Punerea în valoare a acestor ape termale deosebite a fost sistată însă, din cauza lipsei fondurilor. Primăria e deţinătoarea puţurilor, chiar dacă acestea sunt situate pe terenuri private”, ne-a confirmat primarul din Snagov, Marian Oancea. Soluţia ar putea veni, în această situaţie, de la bogătaşii din zonă. Unii dintre ei sunt dispuşi să-şi investească o parte din avere în transformarea unei părţi din comună în staţiune balneoclimaterică, convinşi fiind că turiştii vor veni buluc, iar ei vor avea de câştigat de pe urma lor. Gabi Oprea, proprietar de case în Snagov, ne-a dezvăluit că a vorbit cu o parte din milionarii de acolo pe acest subiect: “Majoritatea celor cu dare de mână din Snagov au fost de acord să se investească într-o staţiune balneară. Cred că în vreo trei ani turismul o să se dezvolte în această zonă. Nu preconizez probleme legate de faptul că puţurile se află acum pe spaţii private, chiar dacă unul dintre proprietari a pus gard pe locul unde se află vana puţului de exploatare. Nu avea dreptul s-o facă şi există acte care atestă acest lucru”.
Iată patru dintre VIP-urile care vor să investească în complexul termal
Printre VIP-urile avute care s-au arătat interesate de investiţia într- un complex modern, unde oamenii pot veni să facă turism balnear, se numără Anamaria Prodan, Irinel Columbeanu, Cristian Ţânţăreanu şi Serghei Mizil. “Mi se pare o idee foarte bună să investim cu toţii într-o staţiune balneoclimaterică, pe care să o avem aproape de casă. Dacă ni se va permite extragerea apei termale, o putem folosi şi noi în piscină, pentru beneficiile ei terapeutice”, ne-a mărturisit impresara Anamaria Prodan. De aceeaşi părere e şi Serghei Mizil: “M-aş bucura să am lângă casă un complex balneoclimateric, să sar din halat direct în apa termală, care ştiu că este foarte sănătoasă pentru organism. E destul de greu să se realizeze, pentru că e nevoie de foarte mulţi bani, dar poate ajutăm şi noi, punem mână de la mână”. Irinel Columbeanu, care spune că ştie de 20 de ani de aceste zăcăminte importante – aşadar, de când s-au descoperit -, e convins că o astfel de staţiune ar avea succes, iar Cristian Ţânţăreanu crede că inclusiv străinii ar veni să se trateze la Snagov, dacă locul ar fi amenajat: “Toată lumea ar avea de câştigat din acest complex, de mulţi ani aşteptăm să se întâmple o minune. Am aduce străinii aproape de Bucureşti, să se bucure de o oază de linişte şi verdeaţă”.
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Irinel Columbeanu
Dacă va băga bani în noua staţiune, Irinel Columbeanu va putea veghea la bunul mers al afacerii din barca proprie, cu care dă şi acum ture pe lacul Snagov.