Asta este concluzia la care au ajuns cei de la ”Actualitatea muzicală”, singura revistă a Uniunii muzicologilor și compozitorilor din România, după ce au mers pe firul declarațiilor cântărețului pe care îl acuză de dezinformare și că și-a clădit un nume în baza unei minciuni grosolane.
Articolul publicat de revista sus amintită dă de înțeles nu numai că Damian Drăghici n-a câștigat vreodată un Grammy, dar nici măcar n-a fost nominalizat el personal, cu o producție proprie!
”Nu există nici un câștigător cu numele Damian Drăghici! Referirile sale nu se preciza nici anul obținerii premiului, nici pentru ce producție discografică. Pentru a concura la prestigioasele Premii Grammy trebuie să ai un disc propriu editat în SUA, care să fie nominalizat.
Tot ce a făcut a fost să se numere între instrumentiști la două piese de pe un album doar nominalizat- ”Journey With The Sun” (2001). Este vorba de un album ”world music” (deci nu de jazz), lider al formației fiind cunoscutul saxofonist Paul Winter, aflat în fruntea unui grup de 12 muzicieni.
Contribuția lui Drăghici (”Damian”, cum este trecut pe disc) este specificată la doar 2 din cele 13 piese: ”Broken Arm” (piesa 3) și ”Mountain Wedding” (piesa 4)”, precizează autorii articolului din ”Actualitatea muzicală”, revista de circuit închis a soliștilor și compozitorilor români.
Mergând pe declarațiile lui Drăghici, în aceeași revistă, jurnalistul și scriitorul Aurel V. Zgheran subliniază că presupusul câștigător de Grammy n-a precizat niciodată sub ce casă de producție muzicală a reputat succesul, artistul nu arată nici o diplomă și că, în perioada când a stat în Los Angeles, ni știe nimeni titlurile celor 17 albume pe care susține că le-a lansat. ”Drăghici susține că este coautor la coloana sonoră a filmului ”Pirații din Caraibe. La capătul lumii”, afirmație la fel de nesusținută ca și cea cu premiul Grammy. Dacă vă uitați pe generic la autorii muzicii, nici urmă de numele său. Damian Drăghici a cîntat la nai în câteva piese de pe albume nominalizate la premiile Grammy, dar asta nu înseamnă că și-a și adjudecat respectivul ”Oscar” al muzicii. Chiar așa, de ce nu apare în fotografii cu el în mînă sau pe scenă în seara decernării?
Înainte să intre în politică, unde a fost recomandat de Viorel Hrebenciuc, muzicianul a ajuns cu trupa sa, Damian & Brothers în toată Europa, fiind una din formațiile agreate de Ministerul Afacerilor Externe. Hrebenciuc l-a prezentat alegătorilor pe actualul europarlamentar Drăghici drept „singurul român câștigător al unui premiu Grammy”.
CITESTE ȘI: