La sfârșitul lunii septembrie 2022, mama Minodorei s-a stins din viață. Cântăreața a suferit mult după pierdea părintelui ei, s-a consumat și a început din nou să se îngrașe, după ce slăbise zeci de kilograme cu ajutorul operației de micșorare a stomacului și cu o dietă echilibrată.

S-a ambiționat și a reușit din nou să slăbească, timp de câteva luni a dat jos aproximativ 30 de kilograme, așa că acum cântărește 68 de kilograme, greutatea ei mult dorită. „Nu mi-a fost ușor, fiindcă ajunsesem la circa 100 de kilograme. Atunci am decis că e cazul să schimb foaia și în aceste luni de iarnă am slăbit constant, ajungând azi la 68 de kilograme, o greutate cu care mă împac foarte bine.

Minodora: „Trebuie să renunți la mâncare, dar și la gestica unui mâncăcios”

E drept, că am dus și o luptă cu propria mea minte și cu dorințele personale, dar, în cele din urmă, am reușit”, a spus artista pentru Playtech Știri.

Întrebată cum a reușit să dea jos atât de multe kilograme, Minodora a explicat că are o dietă foarte strictă, dar și un truc. „Apă plată! Acesta este singurul aliment pe care-l recomand, atunci când ții o cură de slăbire. Doar apa nu te îngrașă! Altceva nu există, nu te ajută! (…)

Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor
Recomandări
Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor

„Trebuie să renunți la mâncare, dar și la gestica unui mâncăcios, a unui gurmand. Adică nu mai iei din farfurii nici măcar o bombonică sau o sărățică, fiindcă, vezi Doamne, îți face cu ochiul! Că ți-e poftă, că ți-e foame, nu mai iei! Gestul în sine de a pune mâna și de a mânca trebuie cenzurat”, adaugă cântăreața.

minodora-a-slabit-30-de-kilograme-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Trucul la care s-a referit Minodora pentru a slăbi sunt niște suplimente. La ea au funcționat. „Eu folosesc tot felul de suplimente, care taie pofta de mâncare, pur și simplu. E vorba despre un supliment cu gust de lămâie, care în cazul meu a funcționat foarte bine”.

„Am renunțat la hainele cu mărimi mari, XL, și sunt bucuroasă că am reușit să fac asta!”

Ajunsă la 68 de kilograme, Minodora spune că de acum are de gând să se mențină, între timp și-a schimbat și garderoba, are haine cu o mărime mai mică. „Cu 59 de kilograme nu m-am împăcat, așa că mi-am fixat o nouă bornă, cea de 65. Așa că am ajuns la 68, prag cu care mă împac, fiindcă la o adică e ușor să mai dau jos două, trei kilograme.

Live Text – Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul 2. Sute de oameni la coadă, la o secție de votare din București
Recomandări
Live Text – Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul 2. Sute de oameni la coadă, la o secție de votare din București

Nu vă spun că mi-am schimbat, vrând-nevrând, și garderoba, fiindcă atunci când ai un anume număr de kilograme, nu te mai încap decât anumite haine. Acum, am renunțat la cele cu mărimi mari, XL, în special, și sunt bucuroasă că am reușit să fac asta!”, a încheiat ea.

Într-un interviu de acum câteva luni, vedeta recunoștea că face și sport. „Fac mișcare, pe bandă, fac masaj de două ori pe săptămână. O zi a mea decurge cu fresh de portocale întotdeauna dimineața și cafeluța cu gust de vanilie. Nu lipsesc nici vitaminele. Eu am grijă de mine ca femeie, am grijă să am pielea hidratată întotdeauna”, a spunea Minodora.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Zodiac chinezesc pentru luni, 4 noiembrie 2024. Bani pentru Tigru
FANATIK.RO
Zodiac chinezesc pentru luni, 4 noiembrie 2024. Bani pentru Tigru
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Insula din București pe care puțini oameni o știu și care se transformă. E artificială, a fost făcută la dorința lui Ceaușescu și nu e locuită. Va avea acum o plajă, debarcader și pontoane
FANATIK.RO
Insula din București pe care puțini oameni o știu și care se transformă. E artificială, a fost făcută la dorința lui Ceaușescu și nu e locuită. Va avea acum o plajă, debarcader și pontoane
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
România va fi lovită de furtuni mai frecvente şi mai violente în următoarele decenii, avertizează specialiştii
Observatornews.ro
România va fi lovită de furtuni mai frecvente şi mai violente în următoarele decenii, avertizează specialiştii
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI