Ediție incendiară a show-ului culinar aseară, la Antena 1, după ce Chefii şi-au spart bombele cu amulete, chef Scărlătescu le-a dat o lovitură dură adversarilor, folosind o amuletă despre care a spus că este cea mai spectaculoasă pe care a obţinut-o vreodată. A avut astfel posibilitatea să schimbe echipele adverse la bancurile de lucru, chiar în timp ce concurenţii aveau de pregătit o farfurie cu nu mai puţin de 12 elemente, demnă de un eveniment.

Mioara Sîrbușcă a fost eliminată de la „Chefi la cuțite”

Elevii lui şi-au asigurat victoria, iar Chef Dumitrescu a pierdut aseară primul om din echipa Amanita Regală, pe Mioara Sîrbușcă. Emoţiile continuă la cote maxime şi în această seară, când Irina Fodor dă startul celui de-al patrulea battle în bucătăria Chefi la cuţite, de la 20.30, la Antena 1.

Chefi la cutite ep 19_1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Cel de-al treilea battle le-a adus echipelor provocarea pregătirii unor farfurii speciale, cu nu mai puţin de 12 elemente fiecare. După câştigarea concursului propus de Rikito, chef Florin Dumitrescu a fost cel care a distribuit cele 12 ingrediente astfel: echipei lui – popcorn, varză murată, pască evreiască, dropsuri de ciocolată, banană şi andive; echipei lui Chef Bontea – granadilla, varză murată, capere, pricomigdale, pipote şi quinoa, iar concurenţilor conduşi de chef Scărlătescu – granadilla, quinoa, zaţ de cafea, varză murată, capere şi pricomigdale.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Iar pentru a complica şi mai mult proba deja foarte complicată, chef Scărlătescu a decis să folosească o amuletă spectaculoasă: „Ai puterea să alegi un interval de 30 de minute din probă, în care să muţi două echipe la bancurile adverse!”.

„Când am auzit amuleta, a căzut cerul pe mine!”, a exclamat Chef Dumitrescu, în vreme ce Chef Bontea a completat: „N-am văzut aşa haos pe bancuri în viaţa mea!”. La finalul unei seri agitate, chef Dumitrescu a pierdut primul concurent, pe doamna Mioara. „Experienţa Chefi la cuţite a însemnat o provocare mare, mare, mare, pentru mine, o experienţă cu care o să rămân până la sfârşitul zilelor”. 

Ce se întâmplă în ediția din această seară de la „Chefi la cuțite”

Diseară, cronometrul va porni din nou, într-un maraton al nervilor, cu multe probe de viteză şi precizie. Cine nu va păstra ritmul, va plăti cu vârf şi îndesat. Irina va ridica miza în bucătăria Chefi la cuţite: în această seară, cele 12 ingrediente care mai de care mai extravagante venind la pachet cu o nouă obligaţie: obţinerea unei anumite culori predominante în farfurie.

Iar dacă premisele următorului battle nu erau suficient de amenințătoare, unul dintre Chefi va da o nouă lovitură la bancurile de lucru ale adversarilor: va arunca în joc o nouă amuletă care va provoca momente tensionate, dar și pline de umor. Despre ce este vorba și care dintre echipe va ieși învingătoare telespectatorii vor afla în ediția Chefi la cuțite difuzată în această seară de Antena 1 și pe AntenaPLAY, de la 20.30.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

EmiM   •   03.10.2023, 07:17

Mult succes in continuare

Andreeafunduc   •   03.10.2023, 00:41

Felicitari ca a ajuns pana aici! Mult succes in continuare! 🙂

Gore24   •   02.10.2023, 21:57

Mult succes în continuare!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI