Mirabela Dauer, dezvăluire la 71 de ani: „Am ajuns la muzică dintr-o întâmplare. Făceam handbal, dar îmi plăcea profesoara de muzică”

– Este adevărat că în copilărie vă doreați cu totul altceva decât muzică?
– Da, eu eram mai băiețoasă, așa sunt și acum. Tot timpul m-am bătut pentru dreptate, pentru drepturile mele. Nu m-am lăsat niciodată doborâtă. Am făcut sport, dar nu a fost să fie. A trebuit să renunț la gimnastică la vreo 8, 9 ani, întrucât mi s-a descoperit un suflu sistolic și mi s-a interzis să mai fac efort. Bârna era aparatul care nu-mi plăcea deloc. Apoi am făcut handbal, dar nu de performanță. Și da, îmi plăceau multe sporturi, dar și să cânt.

– Cum ați ajuns să faceți muzică?
– Dintr-o întâmplare am ajuns la muzică. Făceam handbal, dar îmi plăcea profesoara de muzică. Știți cum e, ori ești bun la sport, dar nu știi să cânți, ori cânți, dar nu ești la fel de bun la sport. Așa am ajuns să cânt. Am vrut să cânt!

Mirabela Dauer a ajuns să cânte pentru că-i plăcea profesoara de muzică

Mergeam la o școală care se afla lângă Casa de Cultură Turturele, unde am început să cânt muzică populară. Eram fericită. Îi înnebuneam pe ai mei. M-am dus apoi la Școala Populară de Artă. Acolo am fost o generație frumoasă de artiști.

Recomandări

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

În cazul meu, nu se poate spune că m-a făcut cineva cântăreață. Și nici nu am fost o femeie frumoasă… Nu voiam însă să fac bani din această meserie. Nu știam că se va ajunge la acest moment…

Am fost foarte ambițioasă, până să ajung să-i conving că știu să cânt, a trecut ceva timp. Acum nu-mi mai doresc altceva. În prezent, am peste 500 de piese în repertoriu și scot în fiecare an cam câte două melodii. De ani buni colaborez cu generația tânără de compozitori.

Ieșea din țară fără problema în epoca comunistă

– Mai știți versurile tuturor melodiilor?
– Da, dar doar ale celor pe care le cânt.

– Călătoriți mult peste hotare, le cântați românilor din diaspora. Vi se permitea să ieșiți din țară și pe vremea lui Ceaușescu sau nu?
– Cu mici excepții, am ieșit din țară de fiecare dată când am fost solicitată, înainte de ʼ89. Doar că mie nu-mi plăcea să plec. Abia așteptam să mă întorc în țară, să ajung pe podul din Giulești și să văd acea reclamă “Nici o masă fără pește”, care mă făcea să mă simt din nou acasă. Și acum, când plec, chiar și-n America, după două săptămâni deja îmi este dor de țara mea, abia aștept să mă întorc!

– Cum arată în prezent o zi din viața dv.?
– Nu prea am timp. Sunt foarte matinală, indiferent de ora la care mă culc, mă trezesc la 6. Din curte văd florile vecinelor, florile mele și piticii pe care-i am în grădină.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

– Mai aveți probleme de sănătate? Ați trecut printr-o operație grea, în care v-a fost scos un rinichi…
– Nu vreau să-mi mai amintesc nimic de atunci. Vreau să las în urmă acea perioadă. Important că mă simt bine acum..

– Cât v-ați propus să stați pe scenă?
– Cât o să vrea Dumnezeu. Cel mai important este să fim sănătoși!

Citește și:

Premiere pe micul ecran: ce seriale bune urmărim în luna mai

Urmărește-ne pe Google News