Cine este Bonnie Tyler?
Oricât de ciudat ar părea, celebra cântăreaţă Bonnie Tyler a fost abia a 19-a în finala de la Eurovision, cu 23 de puncte.
Bonnie Tyler (născută Gaynor Hopkins Sullivan, pe 8 iunie 1951) este o cântăreaţă galeză, cunoscută pe plan mondial datorită hiturilor sale din anii 1970 şi 1980 „Its a Heartache”, „Holding Out for a Hero” şi „Total Eclipse of the Heart”.
În ciuda ironiilor din partea criticilor săi, Eurovision este un program de televiziune care este urmărit în fiecare an de zeci de milioane de telespectatori şi a contribuit la lansarea carierei unuia dintre cele mai mari nume din muzica disco, grupul suedez ABBA, care a câştigat acest concurs în 1974 cu piesa „Waterloo”.
Eurovision este transmis în Europa, Australia, Canada, Egipt, Asia şi Statele Unite. Anul trecut, finala a avut o audienţă record de aproximativ 70 de milioane de telespectatori, iar numărul celor care au urmărit atât finala, cât şi semifinalele a fost de aproximativ 114,5 milioane.