În mesajul postat pe instagram, Mirabela a mulţumit pentru primire şi s-a bucurat pentru noua şansă la viaţă.
”VIAȚA!!!!! FERICIRE!!!!!!”, a scris Mirabela Daur. Recent, pe pagina de Facebook a artistei a fost postat un mesaj în care se vorbea despre singurătate, astfel că toată lumea a crezut că așa se simte celebra cântăreață. Interpreta a lămurit situația, printr-un mesaj.
„Dragii mei,
În primul și-n primul rând vreau să vă mulțumesc din suflet pentru miile de mesaje frumoase pe care mi le-ați trimis în aceste zile.
Le-am primit pe toate și mi-au făcut zilele mai ușoare. Echipa mea de „îngeri”, cum le spun eu doctorilor din jurul meu, au avut și au mare grijă de mine și pe zi ce trece mă simt mai bine.
aă dovadă mi-am reluat bunul obicei de a posta lucruri care mie mi se par frumoase.
„ASTA SUNT EU …” O postarea pe care am citit-o azi noapte, este o postare care mi-a plăcut foarte mult și în care sunt convinsă că ne regăsim fiecare dintre noi într-un moment al vieții. Mi-a plăcut și am distribuit-o….
Dar, dragii mei asta nu înseamnă că eu sunt singură, nici pomeneală.
Am mulți oameni în jurul meu… oameni care mi-au fost alături la propriu în această încercare grea, ce-i drept.
Da, am ales să mă refac în liniște pentru că am multe de făcut și îmi doresc că revenirea mea să fie cât mai rapidă și apreciez că cei apropiați au înțeles lucrul asta și îmi respectă această dorință. Acum odihna și liniștea sunt extrem de importante.
Sunt uimită cât de repede se interpretează lucrurile. Vă repet, sunt bine, atât cât se poate după o intervenție chirurgicală complicată. Mesajul distribuit de mine e superb și l-am împărtăsit cu voi pentru că mi-a plăcut. Atât. Nu sunt singură, nu sunt victimă, nu sunt subiectul de telenovelă… Sunt doar în covalescență și vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune.
Vă imbrățisez cu drag!”.
Citește și
Temperaturile de vară din timpul iernii duc la slăbirea organismului și apariția unor boli grave
EXCLUSIV/Cătălin Crișan a albit, dar de dor! ”Mi se pare ciudat că am 50 de ani, sufletul meu a rămas la 20!”