Miranda Kerr este una dintre cele mai frumoase şi mai de succes manechine din lume.
Frumoasa australiancă face ravagii cu frumuseţea ei, dar şi cu felul în care arată. Aşa s-a întâmplat şi la Paris, la o prezentare de modă la care a fost prezentă.
Pentru gala respectivă, Miranda Kerr a ales o ţinută de culoare neagră. Pe sub rochia până la genunchi şi care a avut un decolteu până la buric, vedeta nu a purtat sutien, astfel că a fost mai provocatoare ca niciodată.
Chiar dacă nu se poate lăuda cu un bust generos, Miranda Kerr a fost incendiară în ţinuta respectivă, atrăgând toate privirile celor prezenţi, care nu şi-au putut lua ochii de la ea.
De teamă ca nu cumva să arate mai mult decât ar fi vrut, australianca a fost foarte atentă la decolteul ei, aranjându-şi de mai multe ori rochia în zona sânilor.
INFO
Miranda Kerr are 31 de ani. Australianca şi-a început cariera în modelling la vârsta de 13 ani, devenind unul dintre cele mai apreciate modele din lume. În anul 2010, ea s-a căsătorit cu actorul Orlando Bloom. În ianuarie 2011 a venit pe lume fiul lor, Flynn Christopher. Miranda Kerr şi Orlando Bloom s-au separat în octombrie 2013.
FOTO: HEPTA