Dar de la ce a pornit? Cu o zi înainte să debuteze „Cronica Cârcotaşilor” fără Şerban Huidu, vedetele de la Prima TV, post care concurează cu Antena 1 pentru audienţe, de altfel, au fost invitate la „Acces Direct”.
„Eram în maşină, când mă sună un coleg şi mă întreabă dacă mă uit la «Acces direct». Mi-a spus că este invitat Găinuşă. L-am întrebat: Şi ce face, ouă? Nu, zice. Vorbeşte. (…)
Nu era numai Găinuşă, ci o întreagă echipă care realiza, din punctul meu de vedere, o mare porcărie şi o mare mitocănie, însă înainte ca eu să fiu iluminat. Acum, văd lucrurile altfel. Faptul că Antena 1, prin intermediul «Acces direct», a ales să facă un promo de jumătate de oră unei emisiuni care ne-a insultat pe mulţi dintre noi, ne-a calomniat, ne-a înjurat pe mulţi dintre noi, în repetate rânduri, în odioase moduri, sub masca aceasta a glumei, a satirei…
În pofida acestei realităţi, Antena 1 făcea promo de jumătate de oră unei emisiuni de pe un cu totul alt post de televiziune, mi s-a părut, până la urmă, iluminatoriu. Am zis: da, da, Badea, ai greşit pentru că eşti un tâmpit! Mă uitam şi mă revelam. În capul meu se petreceau nişte schimbări fabuloase. Mi-am dat seama că noi, cu toţii, suntem o mare familie, nu mai contează ce s-a întâmplat. Suntem toţi la fel. Apărem pe ecran, într-o cutie neagră, deci suntem toţi la fel. Ar trebui să vorbesc şi eu despre emisiunea «Dansez pentru tine», despre «Vocea României», despre emisiunea colegului nostru Măruţă.
Dacă la noi în trust se promovează «Cronica Cârcotaşilor», o emisiune obscură de la un post obscur, Prima TV, zic hai să-i ajutăm. Aş vrea să le fac şi eu promo. Trebuie să-i ajutăm, că dacă nu-i ajutăm noi, atunci cine? Capul? Nu. Dar credeţi că pe noi ne ajută capul? Nu. Am mai auzit de la colegul meu de la Radio Zu, Buzdugan, că el se roagă în fiecare seară pentru Huidu. Un lucru…uman, profund, un lucru pe care înainte să fiu iluminat, să fiu flower-power, l-aş fi considerat ipocrit, dar acum nu-l mai consider aşa”, a spus MIrcea Badea în emisiunea sa de la Antena 3, înregistrare pe care a postat-o şi pe blogul său, sub numele „Cronicutza la Accesutz Directutz”.