Mircea Diaconu e invitat la „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Unul dintre cei mai iubiți și îndrăgiți actori ai generației de aur a scenei românești vine marți, 27 iulie, în emisiunea de la Kanal D.
Debutul sau în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul „Nuntă de piatră”, iar de-a lungul vastei cariere acesta a jucat pe scena celor mai mari teatre din București – Național, Bulandra și Nottara, în cel din urmă ocupând și funcția de director vreme de 10 ani.
De asemenea, printre rolurile memorabile care l-au consacrat în cinematografie amintim „Filantropica”, unul dintre cele mai cunoscute filme românești de după Revoluție. Mircea Diaconu a avut o carieră interesantă și în politică, a fost senator, ministru al culturii, europarlamentar și candidat la Președinția României.
„A fost anonimatul marea dvs. frustrare?” „De ce nu ați jucat în telenovele?”, „De ce ați intrat în conflict cu Traian Băsescu?”, „Vă pare rău că ați încălcat legea de dragul soției?”, „Ce amenințări ați primit pentru că ați interzis jocul de bingo la TV?”, „Ați candidat la prezidențiale ca să-l ajutați pe Dan Barna?”, „Când a început să vă placă rolul de politician?”, „Ați fi fost un actor bun la Hollywood?” sunt doar câteva dintre cele 40 de întrebări adresate lui Mircea Diaconu în ediția de marți a emisiunii moderate de Denise Rifai, la Kanal D.