„O să fie un băiețel, un baby Hulk, un mini-Mircea. E ceva nou și pentru mine acest lucru, dar și pentru iubita mea, o să fie o experiență pentru noi, la fel ca la Insulă.

Nimeni nu s-a născut învățat, o să învăț pe parcurs, chiar nu știu cum o să fiu în rolul de tătic.

Mama a început să plângă atunci când i-am zis că eu și
Simona așteptăm un copil, era foarte fericită, sora mea mai mare mi-a zis că a
bănuit ceva, sora mai mică a fost mai calmă.

Toți așteptau din partea mea un copil, îmi ziceau să fie
băiețel, că eu am două nepoțele deja în familie. Simona o să nască undeva prin
luna noiembrie, jumătatea sau sfârșitul lui noiembrie.

Ne-am gândit și la căsătorie, dar momentan avem alte planuri, cel mai probabil anul viitor se va întâmpla acest lucru”, a mai spus Mircea Moldovan, pentru Cancan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News