Libertatea: Cum vei petrece pe 15 noiembrie?

Mircea Radu: De mulți ani, pe 15 noiembrie se întâmplă să lucrez. Deci voi sărbători de două ori – la job, cu colegii, și acasă, cu ai mei. Diferența e că acasă am să beau vin, roșu și aspru.

Mircea Radu nu face chef de ziua lui: «Am să îmi invit prietenii la restaurant peste câțiva ani, acum e greu»

De obicei, de ziua ta, ieși cu prietenii în oraș?

Poate că am să îmi invit prietenii la restaurant peste câțiva ani, acum e greu, cu copii mici, să-i târâi într-un loc unde nu se pot juca, unde sunt niște oameni mari pe care i-au mai întâlnit sau nu, care-i cânta tatei la mulți ani, vorbesc tare și râd de chestii pe care ei le vor înțelege mai târziu… Voi fi acasă, seara, de ziua mea.

Cum ești sărbătorit acasă, de cei dragi? Îți fac surprize dimineața, îți cântă, vin cu tortul la pat?

Ha,ha!… Eu mă trezesc primul, pentru că trebuie să ies cu Nord (cățelul lui – n.r.) la plimbare, deci ar fi o cruzime să îi pun să vină cu tortul la pat, dis-de-dimineață. Dar da, sigur că îmi vor cânta și îmi vor da cadouri! Am în minte niște produse pentru bărbierit pe care abia le aștept!

O pereche de chiloți… cu trompă, printre darurile trăsnite primite

Care sunt cele mai amuzante cadouri primite de ziua ta de-a lungul timpului?

Cele mai amuzante cadouri sunt și cele mai inutile,nu știi dacă ți-au fost dăruite din lipsă de inspirație sau strict doar pentru că cei de față să râdă… Ce ai putea face cu o pereche de chiloți cu trompă sau cu două mingi identice, una pe care scrie “dreapta” și alta pe care scrie “stânga”?

Când s-a întâmplat să te prindă aniversarea pe platoul de filmare cum ai fost sărbătorit?

Anul trecut, colegii de la “Femei de 10, bărbați 10” au intrat în direct, chiar când făceam prezentarea, și mi-au adus un tort și un set de cuțite de foarte bună calitate. A fost un moment de care m-am bucurat; și nu atât pentru cadouri, cât pentru că am simțit căldură și sinceritate!

Împlinești 49 de ani, la anul schimbi prefixul… Dorințe speciale?

Sănătatea e cel mai important lucru. Dorințele se împlinesc, până la urmă, dacă ții neapărat…

Îți amintești de aniversările din copilărie și adolescență? Ai păstrat legătura cu prietenii de atunci?

Din copilărie îmi amintesc aniversarea de 10 ani – ai mei au făcut o petrecere la care au invitat toți prietenii lor, oameni pe care îi mai văzusem și care mi-au adus multe cadouri! Țin minte că am primit două stilouri chinezești, grena și vernil (cu cel grena am dat admiterea la facultate) și un ceas cu Mickey Mouse care dădea din ochi, tic-tac, tic-tac. Apoi, în adolescență, îmi serbam ziua împreună cu Mona, o prietenă care era născută câteva zile înainte, făceam un chef de-o noapte-ntreagă, ascultând la un prăpădit de casetofon hiturile anilor 80… Am aceiași prieteni, cei de atunci, dar acum ne vedem mai des pe facebook decât în viață.

Nostalgii legate de perioada “Din dragoste” ai?

Oricine are nostalgii și amintiri plăcute dintr-o vreme în care lucrurile erau mai bune sau se făceau altfel. Iar “Din dragoste” a fost o emisiune-fenomen pentru că erau îndepliniți simultan cei trei factori: format bun, televiziune puternică, echipa de oameni pasionați.

Se pregătise să devină inginer de instalații, nu prezentator de televiziune

Mircea Radu prezintă “Femei de 10, bărbați de 10”, cu Marina Almășan

Rămânem un pic în trecut… Pe la 20 de ani te imaginai prezentator TV? Sau altele îți erau dorințele și planurile?

La 20 de ani trăiam de azi pe mâine și nu mă gândeam decât la viitorul imediat, iar tot ce trecea de 35 de ani mi se părea în vârstă. Nu îmi dădea prin cap să lucrez în televiziune (aveam 20 de ani în 1988…), ideea era atât de departe de mine ca plecatul pe Lună! Eram student și mă pregăteam să devin inginer de instalații. Mă și vedeam într-un institut de proiectări, ieșind în pauze lungi și dese (cheia marilor succese), la o cafea-nechezol și o țigară cu filtru pe un hol luminat chior de un bec de 40 de wați. Apoi, m-aș fi înghesuit într-un autobuz care m-ar fi dus acasă, într-un apartament în care ar fi fost frig, mobilat cu mobilier Bonanza, cu un frigider semi-gol în bucătărie. Și-apoi, zilele s-ar fi scurs probabil la fel… Realitatea de acum este mult, foarte mult diferită.

Ai doi copii, Tudor și Clară Elena. Cum te-au schimbat, de când au venit?

Nu m-au schimbat, văd lucrurile la fel doar că tot timpul meu liber este acum al lor.

Mai vreți copii, tu și soția ta? Câți membri are familia ideală?

Fiecare familie are atâția membri cât poate duce.

Cum e viața ta de familie? Schimbi scutece, meșterești pe-acasă, plimbi câinele, hrănești pisica, pregătești cina?

Fac tot, mai puțin aia cu pisica, pentru că n-am. Dar dacă aș sta la o curte mare, sigur aș avea. Îmi plac animalele foarte mult!


EXCLUSIV Fotografia tulburătoare din telefonul ex-Divertisului Silviu Petcu. Pe cine a ales să țină pe ecran

 
 

Urmărește-ne pe Google News