Când a împlinit 60 de ani și-a luat un geamantan și a plecat în Italia să muncească, pentru că nu se ajungea cu banii și eu nu puteam să o ajut, lucram în Constanța. Unul dintre regretele mele este faptul că nu am putut să o sprijin mai mult. Culmea este că în momentul în care s-a întâmplat acest lucru am rămas fără job. Ea lucra la niște bătrâni, eu aveam 29 de ani și culmea este că mama mea îmi trimitea bani. Atunci m-am gțndit că trebuie să fac ceva cu viața mea, îmi era rușine, și am plecat la București. Ea a fost motorul carierei mele.
Eu nu sunt un om ușor de iubit și ușor de acceptat și cred că aici e cel mai mare efort pe care l-a făcut ea. Dar nu cred că i-a fost greu, de asta sunt făcute mamele, nu?”, a spus Mircea Solcanu, marți, în emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV.
„Mami, să știi că nu-mi mai este rușine să-ți spun ‘Te iubesc!’ Te iubesc”, i-a spus Mircea Solcanu mamei sale.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
FANATIK.RO
Ce semn îți arată că faci Alzheimer cu 20 de ani înainte. Studiile au dezvăluit acest amănunt
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Observatornews.ro
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă