Astfel, Mirela Vaida părăsește „Acces Direct”, emisiune difuzată pe Antena Stars de luni până vineri, de la ora 16.00 la ora 19.00, și trece înapoi la Antena 1, acolo unde a lucrat timp de mai mulți ani.

Ce a spus Mirela Vaida despre schimbare

„Încep o nouă provocare, pentru că mie îmi plac provocările, îmi plac poveștile de viață, îmi plac emoțiile, îmi place să fiu și să lucrez între oameni, cu și pentru oameni. De luni până vineri revin la Antena 1, la «În direct cu România», o emisiune despre viață, așa cum este ea analizată, cu empatie, cu autoritate și cu dorința de a găsi soluții.

Vreau să le mulțumesc colegilor mei, de la care am învățat enorm și alături de care am atins maturitatea mea profesională. Mă așteaptă o nouă provocare și sunt convinsă că împreună vom reuși să găsim soluții și să aducem speranța în viețile oamenilor care apelează la noi”, a spus Mirela Vaida, după ce a plecat de la „Acces Direct”.

Adrian Velea și Mirela VaidaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14
Decizia instanței în cazul studentei care și-a dat în judecată părinții pentru o pensie de 2.000 de lei. Demersuri la „toate organele de investigații”
Recomandări
Decizia instanței în cazul studentei care și-a dat în judecată părinții pentru o pensie de 2.000 de lei. Demersuri la „toate organele de investigații”

La scurt timp după ce Antena a anunțat schimbările din cadrul trustului, Adrian Velea, cel care prezenta „Acces Direct” alături de Mirela Vaida, a venit și el cu un anunț pe pagina lui de Facebook.

Adrian Velea va prezenta singur „Acces Direct”

Potrivit acestuia, după ce Mirela Vaida s-a mutat la Antena 1, la emisiunea „În direct cu România”, care va fi difuzată de luni până vineri, între orele 17.00 și 19.00, „Acces Direct” va continua la Antena Stars doar cu Adrian Velea ca prezentator.

„De luni voi prezenta emisiunea Acces Direct fără Mirela Vaida, pentru că ea a decis să se alăture unui alt proiect din cadrul trustului. Emisiunea Acces Direct va continua să schimbe viețile oamenilor. Știu că veți rămâne alături de mine și de redacția Acces Direct și vă invit să luptăm împreună pentru dreptate. Vă aștept în fiecare zi, de la ora 16.00 la ora 19.00, la Antena Stars, la singura emisiune care te ascultă”, a scris Adrian Velea pe pagina lui de Facebook.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Vedeta Kanal D, divorț-șoc, după 13 ani de căsnicie. E știrea momentului în showbiz. Primele declarații: “Ne-am separat...”
Libertateapentrufemei.ro
Vedeta Kanal D, divorț-șoc, după 13 ani de căsnicie. E știrea momentului în showbiz. Primele declarații: “Ne-am separat...”
În Săptămâna Mare, CTP contestă imaginea Mântuitorului: „În profunzimea ideii de Iisus stă o femeie, nu un bărbat”
Adevarul.ro
În Săptămâna Mare, CTP contestă imaginea Mântuitorului: „În profunzimea ideii de Iisus stă o femeie, nu un bărbat”
Cătălina Grama, imagini de vis din vacanță. Actrița e pe un vas de croazieră cu cei doi copii: „Trăim această aventură împreună.” FOTO
Elle.ro
Cătălina Grama, imagini de vis din vacanță. Actrița e pe un vas de croazieră cu cei doi copii: „Trăim această aventură împreună.” FOTO
Dezvăluirea lui George Simion despre Călin Georgescu. Un detaliu în ceea ce privește declanșarea pandemiei a atras atenția tuturor
Unica.ro
Dezvăluirea lui George Simion despre Călin Georgescu. Un detaliu în ceea ce privește declanșarea pandemiei a atras atenția tuturor
Pasageră, uimită de o regulă "nescrisă" invocată de stewardesă în timpul zborului: "După logica asta..."
Observatornews.ro
Pasageră, uimită de o regulă "nescrisă" invocată de stewardesă în timpul zborului: "După logica asta..."
Horoscop 18 aprilie 2025. Racilor li se deschide o oportunitate importantă de câștig financiar pentru perioada următoare
HOROSCOP
Horoscop 18 aprilie 2025. Racilor li se deschide o oportunitate importantă de câștig financiar pentru perioada următoare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI