Mamă a trei copii, Mirela Vaida a trecut recent printr-o mare încercare. După ce micuții ei au avut gripă, Vladimir, băiatul cel mare al vedetei, a acuzat dintr-odată dureri de burtă. Vedeta l-a tratat cum a știut, însă durerile nu s-au ameliorat și au ajuns la spital.

De ce a fost operat Vladimir, băiatul Mirelei Vaida

Acolo, băiatul în vârstă de 8 ani a fost operat de apendicită acută cangrenoasă, după cum a recunoscut astăzi Mirela Vaida într-o postare emoționantă pe Facebook. Și ea, și fiul au fost internați în spital, însă acum au revenit acasă, unde băiețelul e în refacere.

„Acum pot vorbi despre asta pentru că am ajuns acasă și suntem bine. Credeam că, după cele 3 săptămâni în care toți cei trei copii ai mei au avut, pe rând, gripă A și Gripă B, nu se mai poate întâmpla nimic. Cel puțin nu tot în aceeași perioadă”, și-a început confesiunea Mirela Vaida.

Și apoi a continuat: „Până în ziua de 8 Martie, când ne pregăteam să ieșim cu bicicletele pe-afară, să ne plimbăm prin pădure și să ne jucăm cu cățeii în curte. Atunci au început durerile crunte de burtă la Vladimir. Nu am luat în serios, pentru că e ceva frecvent la copii. I-am dat un probiotic.

Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”
Recomandări
Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”

Dar au început să devină din ce în ce mai violente. Am ajuns la Camera de Gardă și nu ne-au mai lăsat să plecăm acasă. Vladimir avea apendicită acută cangrenoasă. Nici nu știam că există așa ceva. La un pas de peritonită, poate chiar mai rău. A fost operat de urgență. De aici, vă imaginați prin tot ce trece o mamă…”.

mirela vaida 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Acum, vedeta se concentrează la recuperarea lui Vladimir, care nu are voie să facă efort, are și unele restricții alimentare chiar. „Am trecut cu bine peste ce a fost mai rău! Acum urmează o perioadă de recuperare, de restricții alimentare și de repaus fizic. Asta e cea mai grea parte pentru un băiețel energic de 8 ani! Mulțumesc tuturor pentru gândurile bune! Am primit fiecare mesaj și mi-a dat putere! Multă sănătate! Vă îmbrățișez! ❤️🙏🤗 #mirelavaida #momof3”, s-a mai adresat vedeta fanilor.

Despre Mirela Vaida

Mirela Vaida este realizatoare TV și solista vocală a Teatrului de Revistă Constantin Tănase din București. Ea a terminat, în 2006, un master în Comunicare și relații publice, în cadrul Facultății de Drept a Universității București, cu media 9,66, după ce a absolvit facultatea cu media de licență 9,35.

Trump afirmă că SUA au avut discuții productive cu Putin și că războiul din Ucraina ar putea lua sfârșit. Rugăminte specială pentru liderul rus
Recomandări
Trump afirmă că SUA au avut discuții productive cu Putin și că războiul din Ucraina ar putea lua sfârșit. Rugăminte specială pentru liderul rus

Este căsătorită din 2019 cu Alexandru Vaida și are trei copii. Ea a debutat în televiziune în 2004, la un post local din Iași, alături de Cosmin Seleși. Ulterior a devenit cunoscută pentru emisiunea „Mireasă pentru fiul meu”. În prezent este prezentatoarea emisiunii Acces Direct de la Antena Stars.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Adevarul.ro
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Elle.ro
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Observatornews.ro
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI