VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

După 7 ani petrecuți la Antena 1, din care în 5 ani a condus detașat în clasamentul audiențelor cu emisiunea „Mireasă pentru fiul meu”, Mirela Vaida a fost pusă pe liber de Antena 1.

Potrivit unor surse din televiziune, contractul vedetei a expirat anul trecut și nu a mai fost prelungit. Deși au existat niște promisiuni, acestea nu s-au mai concretizat. Prin urmare, vedeta este liberă de contract.

Mirela Vaida a fost una dintre vedetele de bază de la Antena 1. Ea a fost solicitată să îi țină locul Simonei Gherghe la „Acces Direct”, în perioada în care aceasta s-a retras de pe sticlă pentru a aduce pe lume primul ei copil, o fetiță.

Vaida a avut ani buni, de Revelion, și emisiunea „La hanu Mirelei”, format TV care a fost preluat de alte două vedete, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu.

Anul trecut, vedeta TV a fost gazda emisiunii „Totul pentru dragoste la bine și la greu”, care a suferit mai multe modificări în decurs de câteva luni, nu a prins la public și, în cele din urmă, a fost retrasă din grilă. Odată cu ea, practic Mirela Vaida și-a luat rămas bun de la telespectatori.

În această perioadă, deși este gravidă în 7 luni, Mirela Vaida este foarte activă, ea fiind în promovare cu piesa „Underground”, cu care participă pe 27 ianuarie la semifinala Eurovision, care are loc la Iași.

„Lucrul acesta m-a obosit, m-a dezamăgit chiar”

Contactată telefonic, fosta prezentatoare TV a confirmat despărțirea de postul TV.

„E adevărat. Nu mai am contract cu Antena 1, în acest moment. După 7 ani de emisii live, zilnic, cu câteva mici perioade de repaus, atunci când am născut, acum sunt liberă de orice angajament. Au fost 7 ani extrem de frumoși, de fructuoși, de plini de experiențe și de satisfacții profesionale, însă am avut și parte de câteva experimente neplăcute în ultima perioadă, în ceea ce privește formatele TV care mi-au fost date. Lucrul acesta m-a obosit, m-a dezamăgit chiar. Oricât de bun, de experimentat ar fi un prezentator, nu poate salva o emisiune prost poziționată în grilă, în care rolul prezentatorului e minimizat la maximum. Am decis să mă retrag o perioadă, să-mi văd de casă, de copii și de sarcină, să mă odihnesc și să petrec timp alături de copii și de familie”, a declarat, pentru Libertatea, Mirela Vaida.

„Nu voi mai accepta formate TV care nu mă pun în valoare”

Fosta vedetă TV e solistă la Teatrul de Revistă Constantin Tănase și se va întoarce, după naștere, în distribuția musical-ului „Mamma Mia”. În plus, are evenimente unde cântă alături de bandul ei, Vaida Show.

„Poate era bine-venită o pauză pe micul ecran. Și pentru mine, și pentru public. Însă lecția pe care am învățat-o este că nu voi mai accepta formate TV care nu mă pun în valoare, care nu se mulează pe personalitatea mea dinamică, veselă, de om de divertisment sau de emisiuni de suflet! Experiența mea și performanțele mele în TV nu mi le poate lua nimeni! Însă există viață și după televiziune. Dacă se va ivi oportunitatea de a mă întoarce în televiziune, o voi face analizând toți acești factori. Dacă nu, rămân la ceea ce-mi aduce satisfacții necondiționate de nimeni și de nimic: familia și muzica!”, a adăugat Mirela Vaida.

Citește și:

Monica Anghel a păstrat o fustă și pantaloni de când era grasă, la sfatul psihologului. Le mai probează, din când în când

Mihai Teja nu este încă antrenor cu acte în regulă la FCSB! Este legat de o clauză secretă de Gaz Metan și depinde de Fortes

 
 

Urmărește-ne pe Google News