„Eram descurcăreaţă, mă aducea foamea acasă, veneam zgâriată pe faţă, veneam bătută”, a spus Mirela Vaida la Antena Stars.
„Aventuri am avut tot timpul pentru că am fost un copil neliniştit. Un copil care pleca seara şi venea dimineaţa. Nu ştiam pe unde umblu, pe unde vin. Parcă nici lumea nu era aşa de stresată. Ai mei nu îşi făceau probleme dacă nu vin că ştiau că pe undeva, prin vecini, lumea ştie de mine. Da, (mă băteau părinţii) pe vremea mea era legal şi, cumva, a fost bine. Era vorba aia, unde dă mama creşte şi mama nu dădea mult, dădea exact cât trebuie, unde trebuie. Noi am crescut în sistemul vechi undeva, în sistemul clasic românesc”, a spus Mirela Vaida.
Mirela Vaida a declarat că ea nu îşi bate copiii, pentru că nu o lasă sufletul. „Nu pot, nu mă lasă nici sufletul, e altă educaţie, pentru că ăştia sunt alt gen de copii. Ce pot să mai fac e să ţip că atât mi-a mai rămas şi să îi trimit în camera lor sau să îi pedepsesc să nu le dau, nu ştiu, desene, jucării. Nu mai merge ca pe vremea noastră pentru că sunt altfel copiii crescuţi. Sunt destul de emancipaţi, destul de…. au replici, îţi dă peste gură prin replică, ţi-o întoarce. La 3 ani am discuţii cu fiica-mea despre haine, despre fiţe, despre ce vrea să facă, despre ce nu are chef să facă”, a spus Mirela Vaida.
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recent, Mirela Boureanu Vaida a venit la Interviurile Libertatea pentru a ne povesti care este atmosfera înainte de repunerea în scenă a musicalului „Mamma Mia”. Printre altele, prezentatoarea emisiunii „Totul pentru dragoste la bine și la greu” de la Antena 1 ne-a mărturisit că se concentrează cu greu la repetițiile cu Horia Brenciu, nu doar ea, ci întreaga echipă.
Citeste întreaga stire: https://www.libertatea.ro/video/video-mirela-vaida-dezvaluiri-de-la-repetitiile-cu-horia-brenciu-pentru-mamma-mia-2399399
Citește și
INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ ZIDUL NEÎNCREDERII: Vreme de 6 luni, fetița de 5 ani a povestit că e agresată sexual de tată, dar a fost crezută abia când a început să deseneze. Judecătorii l-au găsit vinovat, dar nu i-au dat nici o zi de închisoare!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume