În fiecare ediție a emisiunii, la început, Mirela Vaida își face apariția în platoul „Acces Direct” după două porți automate. Își aude numele, porțile se deschid, iar ea face primul pas și anunță că începe o nouă ediție. În ediția de ieri, 22 decembrie, porțile s-au deschis cu greu, fapt ce a întârziat intrarea în platou a prezentatoarei, în direct.
Mirela Vaida a comentat pe marginea acestei situații, a spus că nu intră pe „jumătăți de măsură” și a adus aminte de incidentul de acum câteva luni, când o femeie dezbrăcată a intrat în platou și a aruncat cu un bolovan spre ea.
„Eu nu mai intru până nu se deschide, eu nu mai intru pe jumătăți de măsură că am mai intrat o dată și știți ce s-a întâmplat”, a spus Mirela Vaida la „Acces Direct”, conform spynews.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Porțile s-au deschis într-un final, Mirela Vaida a pășit în platou și emisiunea și-a urmat cursul normal.
Mirela Vaida, atacată în platoul „Acces Direct”
În luna martie a acestui an, Mirela Vaida, actuala prezentatoare de la „Acces Direct”, a fost atacată cu un bolovan chiar în direct de către o femeie complet dezbrăcată. Și în luna mai respectiva persoană a atacat sediul emisiunii, însă nu a mai pătruns în interior.
După incident, Mirela Vaida a continuat emisiunea și a spus: „La cum a venit, săgeată, și la cum a aruncat pietroiul spre mine, e tentativă de omor. Sunt șocată! Am avut noroc că acea cărămidă nu m-a nimerit”.
„La «Acces Direct», facem și anchete, prezentăm subiecte care deranjează, dar acesta este rolul presei. Mă gândesc ce fac când ies afară, când mă duc spre casă, când îmi iau copilul de la grădiniță?”, a mai spus Mirela Vaida.