Vedeta apare de luni până vineri pe micul ecran, în emisiunea „Acces Direct”. Dincolo de jobul ei în televiziune, ea e actriță și la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, și, mai nou, a revenit în muzică. Asta e marea ei dorință pentru 2022, să cânte cât mai des, lucru care îl făcea zilnic în tinerețe, înainte să aibă copii.

„Îmi doresc pentru anul 2022 să mă ocup mai mult de muzică. Mi-am propus să scot în fiecare lună câte o piesă de muzică populară. Vreau să fiu mai mult un om la muzicii, vreau să mă ocup mai mult de proiectele mele și să revin în zona de petreceri și evenimente, am cântat prea mulți ani ca să mă opresc. Folclorul este parte din mine, așa m-am născut, așa trăiesc, așa respir, e ceva natural, nu fac niciun efort. Îmi doresc să mai fac și câte un colaj de muzică de petrecere, astfel încât lumea să mă cunoască un pic altfel decât doamna Mirela de la «Acces Direct» sau femeia de 40 de ani cu trei copii. Dincolo de lucrurile astea, eu sunt un om de show”, a spus Mirela Vaida pentru Fanatik.

mirela-vaida-si-sotulIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Chiar dacă revine la muzică, prezentatoarea nu are de gând să lase televiziunea pe locul doi. „Am emisiuni zilnice, veștile spun că emisiunea va fi și mai lungă din 2022, va emite pe toate posturile, Antena 1 și Antena Stars, va fi mai mult de muncă decât până acum. De luni până vineri sunt la televiziuni, dar în weekend îmi doresc să revin și la evenimente, atât cât îmi permite timpul”, a mai adăugat ea.

„Ne dorim puțină odihnă”

Și pentru sărbătorile de iarnă și-a făcut planuri deja. Crăciunul îl va petrece în familie, iar de Revelion va pleca cu soțul în Madeira. „De Crăciun, planul este să rămânem acasă, atunci când vor veni și bunicii de la Iași, adică părinții mei, vom petrece împreună. Eu și mama ne vom ocupa de bucătăria românească, vom face cozonac, sarmale, piftie, salată de boeuf, friptură.

După care ai mei copii vor merge la bunicii de la Cluj, vor rămâne acolo de Revelion, iar eu și soțul meu vom pleca din țară câteva zile. Ne dorim puțină odihnă, vom merge într-o destinație mai exotică. Având în vedere noile condiții destul de complicate, n-am ales să plecăm din Europa, vom merge în Madeira, vom petrece acolo Revelionul”, a precizat pentru aceeași sursă Mirela Vaida.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI