Vedeta mărturisit că un telefon i-a schimbat viața, atunci când i s-a spus să meargă la casting pentru musicalul “Mamma Mia”.
A dat proba și, după o lungă așteptare, a primit vestea cea mare, că va face parte din distribuție. Acum, se pregătește de zor pentru premiera ce va avea loc la sfârșitul lunii și se străduiește să facă față programului extrem de încărcat pe care-l are, cu repetiții ce se întind până seara târziu. Ea a ajuns să repete scenele din “Mamma Mia” și acasă, iar cei doi copii deja îi știu repertoriul.
“Am fost cam mult plecată perioada asta. Carla e la grădiniță și are un program de copii mari, la doar 3 ani și 3 luni. Vladimir e foarte atașat de jucării, de tatăl lui și de mine, dar mă înțelege, e un băiat tare bun, tare jucăuș, lipicios. Copiii nu sunt o piedică. Din contră, te motivează. Eu vorbesc cu ei, cânt scenele prin casă, ei îmi știu repertoriul. Calitatea de a fi artist și cea de mamă se completează frumos”, a mărturisit Mirela pentru Libertatea.
I s-au întâmplat lucruri la care nici măcar nu visa
Mirela Vaida mai spune că are cam tot ce și-ar fi putut dori, ba chiar mai mult de atât. Ea este o persoană credincioasă și, recent, a dezvăluit și care este rugăciunea pe care o face în fiecare zi pentru ea și familia sa.
“Nu mi-am propus lucruri irealizabile, m-am bucurat de ce mi s-a întâmplat. În luna februarie, de exemplu, nu m-aș fi gândit că mă voi pregăti pentru Mamma Mia. Dar am primit un telefon în martie că se va face un casting. Atunci, parcă mi s-a schimbat viața. Nu mi-am făcut planuri nici că voi ajunge în București, că voi lucra în televiziune. Lucrurile au venit, important este să crezi. Am tot ce-și poate dori un om, la vârsta mea. Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aș fi dorit”, a adăugat aceasta.