Cearcanele, pungile de sub ochi si liniile fine sunt o problema pentru multe femei, aceste imperfectiuni cauzând un aspect obosit al ochilor şi adăugând câţiva ani pe chip.
„Pentru mine, tenul este o carte de vizită şi este firesc să accept că timpul trece şi trebuie să am mai multă grijă de el. Am tratat mai întai cuperoza şi pigmentaţiile, iar apoi a urmat zona ochilor… Primul tratament l-am realizat acum un an, iar de curând l-am reluat şi am observat că timpul a trecut în favoarea mea. Scopul meu este promisiunea Andreei Iftimie ( n.r.- medic) de a arata mai bine peste 10 ani decât în momentul de faţă, iar de când am început tratamentul ma apropii din ce în ce mai mult de acest ideal”, povesteste Mirela Vescan.
Tratamentul pe care l-a ales make-up artistul reprezintă injectarea printr-o tehnică aparte a unui complex dermorestructurant compus din aminoacizi, vitamine, minerale, antioxidanţi care sprijină redensificarea pielii delicate şi subţiate din zona ochilor. Dacă înainte substanţele folosite pentru corectarea şanţurilor expuneau pacienţii la risc de edem, iar rezultatele erau impredictibile, acum cu tratamentul acesta de ultimă genetraţie zona respectivă  este lipsită de aceste contraindicaţii, neafectând în niciun fel ţesutul ocular. Efectul maxim al tratamentului apare la 2-3 zile şi durează până la 1-2 ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News