Extrem de fericiţi că au reuşit să ajungă pe coloana sonoră a unui film Disney, Miruna şi Noni au stat de vorbă cu reporterul Libertatea. Cei doi au povestit despre cum au intrat în contact cu Disney, care sunt pasiunile lor, dar şi cum îşi vor petrece această vară.
Libertatea.ro: Cum aţi ajuns în proiectul Disney?
Miruna: Am fost aleasă din Braşov de Caravana Disney şi am ajuns în finală, unde am fost selectată câştigătoare de George Hora, Alexandra Ungureanu şi Smiley.
Noni: Cei de la Disney m-au căutat şi mi-au propus să particip la acest proiect.
Ce înseamnă Camp Rock 2 pentru voi?
Miruna: Acest film este un fenomen mondial, iar acţiunea se adresează întregii familii: copii, părinţi şi bunici. Este un vis împlinit să fac parte din acest fenomen.
Aţi visat că veţi colabora cu Disney?
Miruna: De când eram mică şi am văzut filmul The Lion King mi-am dorit să fac parte dintr-un astfel de proiect.
Noni: Sincer nu m-am aşteptat niciodată şi m-a luat total prin suprindere. Sunt incredibil de bucuros. Când eram mic, il desenam pe Mickey Mouse şi alte personaje..
Cum v-a schimbat acest proiect?
Miruna: M-a ambiţionat să vreau şi mai mult decât atât, am simţit că m-am maturizat enorm.
Noni: Când am avut această şansă, am muncit şi nu am irosit-o, iar succesul cu siguranţă va reveni în viitor. Piesa este promovată la diferite emisiuni din România, iar fanii filmului îl vor putea vedea pe 18 septembrie în exclusivite pe canalul Disney Channel.
Va apărea şi o variantă pe DVD?
Noni: DVD-ul cu filmul va apărea la finalul lui septembrie şi va conţine atât filmul, cât şi videoclipul piesei. Videoclipul a fost filmat la studiourile MediaPro din Buftea, iar masterizarea piesei a fost făcută în străinătate. El va conţine imagini cu noi, dar şi imagini din pelicula ce va fi lansată pe 18 septembrie.
Cum v-aţi cunoscut?
Miruna: Ne cunoaştem de foarte mult timp, de la Mamaia Copiilor de acum opt ani. Ne-am întâlnit la multe festivaluri, iar de atunci ne leagă o prietenie strânsă, care în acest an s-a materializat într-o colaborare incredibilă.
Ce hobbyuri aveţi?
Miruna: Am terminat şcoala generală cu 10 pe linie şi m-au preocupat foarte mult studiile. În timpul liber ies cu prietenii în parc şi cântăm la chitară. Îmi place să stau pe internet şi să comunic cu cei dragi.
Noni: Eu termin liceul Dinu Lipatti şi voi urma o facultate cu specializare actorie. În afară de muzică, aş vrea să fac un proiect de presă, dar care îl voi pune în aplicare anul viitor.
Ce proiecte solo aveţi?
Noni: Proiectul Noni a început de la Eurovision Junior, iar anul acesta vreau să particip la Eurovisionul „mare” cu o piesă creaţie proprie. Am o melodie cu DJ-ul Andi Robert care se numeşte Glamorous cu care sper să intru pe radio.
V-aţi făcut planuri pentru vară?
Miruna: Eu abia am intrat la liceul Dimitrie Cantemir din Oneşti, profil matematică-informatică / engleză, iar în această vară voi merge cu părinţii la mare.
Noni: Anul trecut am botezat un copil în Italia, iar vara aceasta îl voi vizita.
Aveţi conturi de reţelele sociale?
Noni: Am doar de hi5 acum şi îmi voi face şi pe Facebook, iar acolo o să îmi anunţ toate apariţiile.
Miruna: Am avut cont de Hi5 până la 13 ani şi l-am şters pentru că mă plictisisem.
Vezi videoclipul Noni Ene şi Miruna Oprea – Nu aş schimba nimic