Connect-R a fost mereu zgârcit cu informaţiile despre viaţa sa privată. Mai ales după despărţirea de frumoasa lui logodnică, Diana Georgescu. Asta până ieri, când solistul a postat pe contul său de pe o reţea de socializare o fotografie cu el sărutându-se cu o blondă. Nimeni alta decât Mihaela Sotrocan, Misha pe numele ei de scenă. Tânăra de 22 de ani a intrat în centrul atenţiei în urma colaborării cu Dj Sava, iar Connect-r a fost cel care a ajutat-o, compânându-i chiar o piesă. Uşor-uşor, între ei s-a înfiripat o poveste de dragoste, care durează de câteva luni. Însă, oficial, cei doi spun că ar forma un cuplu de doar două săptămâni. „E un început de relaţie între ei. El i-a făcut o piesă, lucrează împreună. Acum sunt la început, într-o fază de tatonare. De vreo două săptămâni”, a declarat pentru Libertatea managerul celor doi.
Surse din anturajul lui Connect-R şi al Mishei susţin că porumbeii sunt în culmea fericirii, şi nu doar pentru că sunt îndrăgostiţi lulea. Motivul sclipirii din privirile lor se află ascuns în burtica tinerei, căci ea este însărcinată. Tânăra a mărturisit unor apropiaţi că îşi doreşte să păstreze copilul şi că relaţia cu Connect-R este, de departe, cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News