Miss Mary s-a aflat între cei 10 finaliști ai concursului Hitlab Emerging Artist, fiind înscrisă în competiție de către casa ei de discuri. Vocea ei puternică și aparițiile live excepționale au ajuns până la urechile lui Akon, fondatorul programului, care a fost impresionat de calitățile vocale ale artistei.
Adolescenta reușește să se califice între primii trei câștigători, devenind astfel prima artistă româncă invitată la un eveniment de asemenea importanță. Aşa că Miss Mary trebuia să trimită o confirmare ce atesta participarea ei la Premiile Grammy, însă din cauza faptului că obținut viza pentru Statele Unite mult prea târziu, plecarea ei a fost anulată.
“E adevărat că în urmă cu ceva timp am fost invitată să cânt la Premiile Grammy chiar de către managerul lui Akon. Din păcate nu am obținut viza pentru S.U.A. în timp util și nu am mai putut să particip la eveniment. Deși mulți ar spune că a fost o șansă ratată eu consider că totul se întâmplă cu un motiv și că destinul a hotărât că nu era încă momentul meu atunci, dar nu se știe niciodată ce îmi va rezervă viitorul”, a declarat Miss Mary.
Ratarea participării la Premiile Grammy a ambiționat-o și mai tare pe artistă. În prezent aceasta promovează single-ul “Lacrimi din stilou”, o melodie sensibilă dar totuși puternică, o piesă cu un mesaj aparte și încărcată de emoție.