Kristhielee Caride, desemnată Miss Puerto Rico 2016 la începutul acestui an, a fost internată într-o clinică specializată în tratarea depresiei, iar motivul pentru care a ajuns în această situaţie este unul uimitor. Organizatorii concursului i-au retras titlul, pentru că nu şi-a respectat angajamentele oficiale, lucru care a dus la declinul fetei în vârstă de 24 de ani, potrivit news.ro.
Ea a acceptat „cu demnitate” să înmâneze coroana, dar, potrivit confidenţelor pe care le-a făcut unei jurnaliste de la postul de televiziune în limba spaniolă Univision Networl, consecinţele acestei concedieri sunt dificil de suportat: „Pot să vă spun că am suferit un episod sever de depresie, nu mai puteam nici să dorm, nici să mănânc”. Din cauza depresiei, tânăra a fost internată într-o clinică psihiatrică. Kristhielee Caride a confirmat acea spitalizare: „Da, e adevărat. În plus, situaţia în sine m-a afectat profund, ca o lovitură de bici”. După câteva zile petrecute în acea clinică, tânăra a fost externată şi a început să se gândească la viitor.
„M-am simţit trădată de reprezentanţii acestei organizaţii, pentru că în niciun moment nu i-am insultat, ci i-am respectat. Nu au avut niciun motiv să îmi facă ceea ce mi-au făcut”, a adăugat Kristhielee Caride. Locul ei la concursul Miss Universe 2016, în calitate de reprezentantă a statului Puerto Rico, va fi luat de Brenda Jimenez.