„Arya ne-a împlinit și întărit, da. Trecusem deja prin foarte multe provocări împreună ceea ce ne-a «antrenat» ca să zic așa. Anumite situații dificile prin care am fost nevoiți să trecem ne-au arătat că noi suntem cei mai buni prieteni. Ne-au învățat să ne spunem totul și să avem încredere doar unul în celălalt. Au fost până și persoane apropiate care nu ne dădeau nicio șansă împreună. Multe intrigi, bârfe, minciuni, nedreptate, piedici, invidie, presiunea mediatică, oameni care judecau. Interveneau cu sfaturi și păreri necerute. Toate acestea fără să vrei, te influențează, te apropie de partener sau te îndepărtează.

2885571406042491810579774011352441781527600nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Au fost momente în trecut în care, eu cel puțin, am simțit că eram doar noi doi împotriva lumii, vorba aceea. Adevărul e întotdeauna la mijloc în absolut orice situație, iar să încerci să îți faci singur dreptate e oricum o luptă cu morile de vânt! Încă primesc mesaje de la oameni care îmi spun: «V-am judecat foarte tare în trecut, regret enorm, în timp am înțeles multe». Mesaje care au fost alifie pentru suflet!”, a declarat Misty pentru Fanatik.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Misty a rămas gravidă în anul doi de facultate, iar sarcina a făcut-o să gândească total diferit. Atunci a fost momentul în care a vrut să studieze psihologia.

„Timpul și răbdarea au clarificat lucrurile. Venirea Aryei ne-a oferit un scop mult mai clar și misiunea cea mai frumoasă, familia. Intram într-o nouă etapă a vieții noastre, eram deja cumva pregătiți să facem față. Știam că alături de bucuria infinită, venirea pe lume a copilului înseamnă și multe provocări și schimbări. Am rămas însărcinată în anul 2 de facultate, acumulasem deja informație, teorie și sarcina m-a făcut să fiu și mai interesată și atrasă de Psihologie. Împărtășeam încântată cu Keo din ceea ce citeam și învățam, despre psihologia copilului, a adultului, parenting. Încă obișnuiesc să fac asta. Cred că ne-a ajutat și acest lucru să ne vindecăm în cuplu și să ne dezvoltăm împreună ca părinți. (…)

Avem cu toții un trecut, un bagaj emoțional, suferințe și defecte. Pentru a putea oferi copilului tot ce este mai bun din noi înșine, am început să fim atenți și la dezvoltarea noastră ca persoane. Copiii absorb tot ceea ce simt, văd, aud în jurul lor. Până și temerile părinților, sunt transmise deseori nonverbal. Anxietatea este simțită și preluată de copil, fricile, dezamăgiri, suferințe.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Ok, un copil aduce toată bucuria din lume, dragoste pură și necondiționată, dar și multe provocări și schimbări în viața de cuplu. Cel mai important aspect în noua familie, trebuie să rămână viața de cuplu. Suntem „mama” și „tata” pentru Arya, dar nu suntem mama și tata unul pentru celălalt, rămânem iubiți, parteneri”, a mai adăugat vedeta.

Ce apreciază cel mai mult la Keo

Întrebată ce iubește cel mai mult la Keo, Misty a recunoscut că sunt mai multe lucruri pe care le adoră la partenerul ei.

„E un om bun, blând, calm, isteț, darnic, extrem de iubitor, săritor. Are un simț al umorului grozav și mă face mereu să râd, să zâmbesc. Și eu am simțul umorului dezvoltat și îmi place maxim că am cu cine. Am un partener care nu doar că îmi înțelege și savurează glumele, dar le continuă. Iar complicitatea aceasta, ne ține așa într-o veselie.

Este și un tată implicat, dedicat, grijuliu, atent, responsabil, muncitor, omul cu soluții pentru orice. Este extrem de talentat. De câte ori îl aud cântând în concerte sau acasă la pian, de fiecare dată vocea lui reușește să trezească în mine cele mai frumoase trăiri și furnicături pe piele. Apreciez că este foarte discret și de la el am învățat și încă învăț să fiu cât mai discretă, pentru liniștea familiei noastre. Mă temperează, fiindcă eu sunt cea căreia îi vine uneori să strige în gura mare, vorba aceea. Mă completează, este stâlpul și echilibrul meu și al Aryei, prietenul meu cel mai bun”, a mai povestit Misty pentru sursa citată.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

bituca   •   13.07.2023, 22:56

Ooooo, ce multe laude la adresa sotului. As vrea si eu un sot perfect.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI