Cântăreața a vorbit despre momentele frumoase din viața ei, dar și despre cele dificile prin care a trecut.

Misty a dezvăluit și cum s-a schimbat viața de cuplu de când a venit micuța Arya pe lume. În plus, surpriză pentru fani, blondina se pregătește să filmeze clipuri pentru piese noi pe care i le-a făcut Keo, potrivit UNICA.

Misty va scrie o carte

În cel mai recent interviu, Misty a vorbit despre planurile sale. „Am pregătit două piese noi «Sărută-mă ca prima dată» și «Doar tu știi» la care urmează să filmez clipuri. Mai am o piesă nelansată, pe care am cântat-o o singură dată, la scumpa mea prietenă, la Teo Trandafir în emisiune.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Si la care aș vrea să filmez clip împreună cu Arya, piesa fiindu-i dedicată ei. A fost compusă de Keo cu gândul la ea și a încercat să exprime dragostea noastră infinită față de Arya. Piesa se numește «Înainte de tine».

(…) Mă aflu într-o perioadă a vieții mele plină de împlinire sufletească, de inspirație, cu drive și poftă de realizări. Și încerc să transpun toată această inspirație, nu doar în muzică, ci și într-o carte. Să vedem ce iese. Este despre povestea mea, despre experiențe, despre anumite traume sau momentele cheie ce au contribuit la formarea personalității mele.

Copilărie, detalii despre mine pe care nu le-aș fi făcut publice niciodată în altă formă, din diferite motive. Anumite lecții de viață personale menite să ridice cât mai multă motivație și awareness spre subiecte care mie mi se par extrem de importante, în a găsi calea spre un echilibru și spre o viață cât mai ușoară, frumoasă și armonioasă.

Cartea se va axa în special spre această sferă care mă pasionează enorm. Cea a psihologiei, a cunoașterii, creșterii și dezvoltării personale, dar și în cuplu, familie. Încerc să înglobez cât mai multe informații, cât mai simplu și într-un limbaj cât se poate de aproape de cel comun și pe înțelesul tuturor. Despre sănătatea emoțională, relațională, despre parenting, maternitate, naștere, sarcină, copil, rutina bebelușului, alimentație. Despre dependența copilului față de mamă, depresii, burnout, tulburări de anxietate, atacuri de panică, efectele stresului de zi cu zi”, a spus Misty pentru Unica.

 
 

Urmărește-ne pe Google News