Linor Abargil a povestit ieri, la Bucureşti, despre o durere din trecut, cu ocazia lansării în România a filmului documentar “Brave Miss World”. Pelicula se referă la curajul lui Linor de a vorbi despre violenţa sexuală a cărei victimă a fost chiar ea. “Aveam 18 ani când am devenit Miss Israel şi am fost desemnată să-mi reprezint ţara la Miss World. Cu o lună şi jumătate înainte de acel concurs, am fost violată de către agentul meu de turism”, a spus Linor Abargil. Fata şi-a anunţat imediat mama, apoi a fost la poliţie şi la spital, pentru a lua certificat medico-legal. Au urmat două săptămâni în care poliţia a făcut eforturi să îl prindă pe agresor. Lui Linor îi era teamă să iasă din casă, a vrut chiar să renunţe la concursul de frumuseţe. Până la urmă, fostul agent de turism a fost prins.

«Lumea m-a văzut plângând pe scenă, la încoronare»

În luna noiembrie a aceluiaşi an, lumea m-a văzut plângând pe scenă, când am fost încoronată Miss World”, a adăugat Linor Abargil. Adevăratul sens al lacrimilor ei era altul decât s-a crezut la început. Ulterior a acceptat să facă reportajul despre cele prin care a trecut, pentru a atenţiona asupra acestui fenomen prea puţin cunoscut publicului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News