Momentul a fost deschis de către un grup de elevi de-ai maestrului Cornel Fugaru, plecat în lumea celor drepţi cu o lună în urmă. Toţi au evoluat pe scenă purtând tricouri cu chipul compozitorului. Li s-au alăturat interpreţi consacraţi, printre care: Marcel Pavel, Monica Anghel, Aurelian Temişan, Nico, Gabriel Cotabiţă, Adrian Enache, dar şi Vlad, fiul lui Cornel Fugaru. La final, pe ecran a rulat piesa „A venit toamna”, interpretată de Fugaru în tinereţe, în timp ce artiştii şi micuţii care au cântat în memoria acestuia au venit cu lumânări aprinse pe scenă. Marciuc, în public cu fiul ei Toţi cei de pe scenă, dar şi publicul au izbucnit în lacrimi. Printre spectatori s-a numărat şi Iuliana Marciuc, venită împreună cu fiul ei, David, să-l susţină pe Adrian Enache.
Pavel a fugit la Bucureşti pentru nunta lui Borcea
Marcel Pavel a evoluat şi el în prima seară la Mamaia, interpretând melodia lui Cornel Fugaru „Am ales nemărginirea”, însă a doua zi după spectacol a fugit la Bucureşti, unde are de pregătit două programe artistice pentru nunta lui Cristi Borcea cu Alina Vidican. Evenimentul va avea loc duminică, la un local din Otopeni, mirii urmând să deschidă petrecerea cu un vals pe melodia „Fru- moasa mea”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!