Lidia Buble, care formează un cuplu cu prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, a trecut prin momente de coșmar la un concert pe care l-a susținut recent.

Cântăreața, care afirmă că e suta la sută naturală, a fost invitată să cânte la Festivalul vinului – Serbările Toamnei la Mizil.  Recitalul susținut de artistă a avut un deznodământ la care nu se aștepta nimeni.

Conform martorilor, în timpul concertului, unii dintre spectatori au început să arunce cu fructe în artistă. Deși Lidia Buble i-a rugat să înceteze și să-i acorde respectul cuvenit, aceștia nu s-au oprit, obligând-o să pună capăt concertului mai repede decât era programat.

Persoane din staff-ul artistei au declarat pentru ProFm.ro că, după a treia melodie, Lidia s-a decis să oprească spectacolul, după ce una dintre dansatoarele sale a fost lovită de mai multe ori.

Deși mai avea câteva piese de cântat, după ce a părăsit scena, Lidia Buble nu a mai revenit să încheie spectacolul, fiind dezamăgită de lipsa de reacție a organizatorilor, care nu au intervenit nici pentru a preîntâmpina astfel de momente, dar nici pentru a pune capăt situației extrem de neplăcute. În cele din urmă, Lidia a fost escortată de poliție până la ieșire, potrivit viva.ro.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV / Viața fostei campioane mondiale la 8 ani de la retragere! Mihaela Melinte: “Am 3 operații la genunchi și dureri în fiecare zi!”


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News