Aimee Iacobescu are probleme de sănătate care îi dau mari bătăi de cap. Artista a vorbit despre starea sa de sănătate din ce în ce mai precară.

Suspectă de cancer, vedeta vrea să renunțe la medicație din cauza durerilor foarte mari pe care le are, potrivit www.ziarulring.ro.

„Nu mai suport tratamentul acesta şi vreau să-l întrerup pentru că mi-e foarte rău. Medicii îmi spun să continui, dar nu mai rezist. Poate alţi medici mă pot trata fără să am asemenea stări. Trebuie să ajung la spital pe 23 martie, când sunt programată, dar o să anunţ că nu mă duc pentru că sufăr ca un animal”, a mărturisit Aimee Iacobescu.

 „N-am reuşit încă să dau de medicii care mi-au prescris tratamentul. Am chemat pe cineva să stea cu mine şi să sune la Salvare dacă e nevoie. Noul tratament nu-mi prieşte deloc şi nu mă simt grozav. Am tot felul de stări ciudate, parcă sunt otrăvită. Mi-a fost atât de rău încât am chemat Salvarea de trei-patru ori în ultima săptămână. Cei de pe ambulanţă mi-au confirmat că mă simt rău din cauza tratamentului. Mi-au dat nişte calmante şi cam atât. Mi-a trecut răul pentru jumătate de oră şi pe urmă a reînceput”, a mai spus ea.

„Am pulsul foarte mare, tensiunea mică, am ameţeli, simt un nod în gât, ca la infarct, şi nu mai văd. E groaznic! Mi-au zis să merg la Urgenţă, dar n-am vrut pentru că acolo mă internează şi mă ţin în aceeaşi stare. Şi nu se uită nimeni la mine… Doctorul a spus: «Las-o să sufere ca un animal!». Şi asta mi se întâmplă… sufăr ca un animal. Mi-e frică să mă mai duc la spital! Şi dacă mă internez, cine mai are grijă de mama care abia se deplasează?!”, a adăugat ea.

„Dacă aş avea cu ce, m-aş duce şi la o clinică privată. Ar trebui să mă consulte un medic oncolog cu experienţă şi să vadă cum pot trăi fără dureri. Nu ştiu ce mi se mai poate întâmpla rău, nu mai garantez nimic”, a încheiat actrița.

 
 

Urmărește-ne pe Google News