Lui Viorel Lis i s-a făcut rău în casă și a căziut, după cum a povestit partenera sa de viață, Oana Lis, în cadrul unei emisiuni de la Kanal D.
”Nu mai pot, jur. Mă bucur doar că mai vin oameni pe la mine și mai uit de ale mele. Nimeni nu știe ce e în sufletul meu. N-am ieșit deloc din casă azi de frică. Astăzi, acum câteva ore, dormeam în pat, știam că Viorel e în camera lui și eram foarte linistită. Din somn așa, m-a luat. Am rămas foarte panicată. Eram aici, în pat, iar el doarmea în camera lui. Am auzit un zgomot și am fugit.
L-am văzut ca a intrat în cameră, mi-a zis că nu mai vede, că se simte rău. Am sărit din pat, am văzut că se dezechilibrează. Am vrut să-l prind, dar a căzut pe pat, cu fața în jos. L-am ținut cu toată forță de bluză, dar n-am putut să-l țin bine.
Din pat a căzut pe jos și s-a lovit aici, de pat. Stătea cu capul în jos, voiam să-l ridic. Cred că a avut un AVC (accident vascular cerebral), pentru că mătușa mea a avut așa ceva și am găsit-o așa, că știu simptomele”, a povestit Oana Lis, care l-a cunoscut pe Viorel Lis când avea doar 18 ani.
”Ştiu că lumea mă îmbărbătează, că e diferenţa de vârstă, însă e greu. Nu pot să accept asta. La ultimul RMN a reieşit că are mici accidente vasculare, adică e predispus. Eu asta cred că a făcut. Nu a vrut să meargă la spital, el nici nu a recunoscut că a păţit ceva. El a zis că doar s-a împiedicat de ceva”, a mai spus Oana Lis, care de curând și-a scos mașina la vânzare pentru a scăpa de datoriile făcute de fostul primar al Capitalei.
Citește și: REPORTAJ/ Schitul Babicilor, locul unde bătrânele au drept meserie rugăciunea (VIDEO)