Benone Sinulescu, care de câțiva ani s-a mutat la țară, este unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiști soliști de muzică populară.

Benone Sinulescu, care în trecut a avut ceva probleme cu vecinii săi, și-a amintit de un episod care l-a marcat profund, până la lacrimi, în timp ce se afla într-o vizită în Republica Moldova, împreună cu soția sa.

Un fan s-a așezat în fața lui în genunchi, pe stradă.

„Am fost cu soţia mea la un magazin din Chişinau să-şi ia o pereche de pantofi. Am simţit pe cineva că ne tot urmărea, în spatele meu, îi simţeam parcă şi respiraţia. Nu m-am întors, dar când am ieşit din magazin, s-a aşezat în faţa mea în genunchi un domn, zice „Domnul Benone, sunt român din Basarabia, acum pot să mor că v-am văzut”. Am început să plâng în stradă. Îmi spuneau de toate gândurile mele”,  a declarat Benone Sinulescu la emisiunea prezentată de Mihai Morar la Antena Stars, „Răi da Buni”.


Citește și: REPORTAJ: I se spune ”vocea de aur” și e prima femeie dascăl de biserică din Vaslui. Doamna Mariana cântă cu sufletul!FOTO&VIDEO


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News