Graţie surorii sale mai mari, Ramona Gabor a avut parte de un trai de lux peste Ocean, timp de câteva luni. Monica îi pusese la dispoziţie nu doar veniturile sale şi casa ei din Los Angeles, ci şi un job foarte bun şi o mulţime de relaţii cu persoane influente. Totodată, cele două au fost împreună într-o vacanţă în Hong Kong, pe banii lui Mr. Pink, iar Ramona părea şi ea să-şi ia elan pe tărâm american, odată ce începuse colaborarea cu firma milionarului chinez, ale cărui băuturi energizante le promova pe bani frumoşi. Doar că visul său pare să se fi sfârşit mai repede decât se aştepta. Asta întrucât Moni, foarte exigentă chiar şi cu surioara sa, i-a închis rezervorul, după ce Ramona i-a ignorat sfaturile. În plus, picătura care pare să fi umplut paharul pentru iubita lui Mr. Pink a fost refuzul Ramonei de a o însoţi în ţară la ultima ei vizită.
Se visa model în SUA
După mai multe discuţii aprinse, nefericită şi pentru că nu şi-a găsit joburi în modelling din care să se întreţină în SUA, în ciuda relaţiilor “cumnatului” său, Ramona s-a văzut nevoită să-şi facă bagajele şi să se întoarcă la muncă, în Dubai. Fără susţinerea surorii ei, viaţa peste Ocean s-ar fi dovedit dificilă, aşa că a apucat din nou pe căile deja bătute din Emirate.