Moni a ajuns prima la Tribunalul Bucureşti. Îmbrăcată sexy, într- o rochie neagră şi fără sutien, fosta doamnă Columbeanu a atras privirile bărbaţilor aflaţi atât pe holurile clădirii cât şi în sala de judecată. Două ore mai târziu, la tribunal a ajuns şi Irinel, iar şedinţa care a urmat nu a fost una liniştită.
În faţa judecătorilor, foştii soţi Columbeanu n-au ratat ocazia de a se ataca reciproc. Mai întâi, avocaţii lor au încercat să convingă instanţa fie că Irinei i-ar fi mai bine la Izvorani, fie că micuţa ar putea avea o educaţie mai bună dacă ar rămâne cu mama ei. La finalul pledoariilor însă, Moni a spus că ştie de la fiica ei că n-a mai stat de mult la Izvorani, ci într-un apartament. În replică, omul de afaceri Irinel Columbeanu a intervenit şi şi-a acuzat fosta soţie că minte. “Afirmaţiile dnei Gabor sunt mincinoase”, a declarat Iri. Afaceristul a comis-o la finalul discursului său, spunând: “Sunt îndurerat să văd că soţia mea vă minte”. Afirmaţia n-a rămas netaxată de Moni, care i-a replicat sec: “Nu mai sunt soţia ta, din fericire”.
Una peste alta, cei doi părinţi vor afla abia peste o săptămână cui vor încredinţa judecătorii custodia micuţei Irina Columbeanu.
Irinel, asaltat de ghicitoare pe scările Tribunalului Bucureşti
Chiar dacă fosta sa soţie nu a părut foarte bucuroasă că-l vede, Irinel Columbeanu a avut succes la femei, ce-i drept, nu la manechine, ci la ghicitoare. Acestea l-au abordat pe scările tribunalului încercând să-i prezică viitorul, însă omul de afaceri nu a părut încântat de propunere, mai ales că se grăbea pentru a ajunge în faţa judecătorilor.
fotografii: Dumitru Angelescu