După ce au dat pe rând “Deşteptarea” din zece oraşe ale ţării, cei doi matinali au ajuns vineri dimineaţă în Piaţa Romană unde au stat de vorbă cu cei cărora le fac dimineţile mai frumoase.
Încă de la ora 6.00 Monica şi Bogdan şi-au întâmpinat fanii în cafenea cu muzică,  cele mai importante ştiri şi voie bună.
Cei doi au fost luaţi prin surprindere de un grup de proaspăt absolvenţi ai SNSPA, care au venit direct de la bal în cafenea. Veseli şi puşi pe distracţie aceştia au rămas alături de Monica şi Bogdan până la finalul programului.
Senzaţia dimineţii a fost de departe Monica Anghel, care a cântat pentru prima dată în viaţă la ieşirea de la metrou împreună cu trecătorii. Piesele “Pe uliţa armenească” şi “The Best” i-a făcut pe colegii ei Bogdan Miu, Radu Constantinescu, Claudiu Roman, Sorin Niculescu, Ionuţ Dragu şi Florin Badea să danseze în stradă.
La finalul emisiunii realizatorii emisiunii matinale au promis că turneul “Deşteptarea”, care a trecut pe rând prin oraşele: Ploieşti, Craiova, Braşov, Constanţa, Timişoara, Oradea, Galaţi, Cluj – Napoca, Iaşi şi Sibiu va continua în toamnă cu noi oraşe.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News