“Acum douăzeci de ani cântam pentru prima oară cu o trupă live. Prima piesă pe care am ales să o cânt a fost „The Greatest Love Of All”, piesă ce îi aparţine lui Whitney Houston. În seara aceasta cânt hit-urile acestei artiste, care pentru mine a însemnat totul şi care mi-a marcat foarte mult viaţa şi cariera profesională. Am suferit enorm în momentul în care am aflat de dispariţia ei”, a declarat plângând Monica.
De la concertul de aseară nu a lipsit Bogdan Miu, cel alături de care Monica prezintă matinalul „Deşteptarea” la Europa FM, fratele acesteia, Alexandru Anghel, soţul şi prietenii apropiaţi. „Mă simt o norocoasă să am atât de mulţi prieteni alături de mine, mă simt ca într-o mare familie aici, la Europa FM.”, a spus Monica.
După concertul Monicăi Anghel, Garajul Europa FM se pregăteşte de un nou eveniment. Pe 23 mai, ELENA GHEORGHE concertează în cel mai muzical garaj din România.