ComenteazăLibertatea: Mare parte a vieții tale se desfășoară în America. Cum arată zilele tale acolo?
Monica Bârlădeanu: De obicei, încep diminețile cu o cafea tare, băută pe terasă, în curtea casei, și un fresh de portocale proaspăt culese din copac. Am doi portocali și un lămâi care sunt foarte “generoși”, datorită căldurii permanente din Los Angeles, sunt mereu plini de fructe. Mă încarc perfect la lumina soarelui și încerc să răspund la emailurile venite peste noapte. Mă apuc apoi să fac o lista cu lucrurile care trebuie făcute sau terminate în ziua respectivă și sar în duș. Apoi, în funcție de zile sau priorități, programul variază. Schimb soluția din mașinile de prelucrat bijuterii, dacă le-am lăsat să meargă peste noapte, dau o fugă până la o fabrică, să las câteva prototipuri la turnătorie sau merg la vreo întâlnire. În weekenduri, ies cu fetele la show-uri de magie, la film sau la un spectacol de stand-up și vânăm mereu localuri nou deschise, cu bucătării interesante. Duminică, la prânz, merg negreșit la un târg de antichități, unde vin artizani din toate colțurile Americii cu obiecte făcute manual și, de cele mai multe ori, cu specific tradițional.
Când vii în România pentru mai mult timp, cine are grijă de casă, de afaceri?
Mai nou, stă la mine o prietenă care se și ocupă de casă, de grădină, și în felul asta dorm și eu mai liniștită. Ca orice casă, e nevoie de îngrijire permanentă ca să nu se deterioreze, iar prietena mea se ocupă impecabil de asta.
Ți-e dor de România, sunt momente în care îți spui “gata, mă întorc”?
În principiu, viața mea e construită în așa fel încât nu trebuie să fiu nicăieri unde nu-mi doresc. Nu strâng din dinți niciodată când sunt acolo și nu mă împiedică nimic să locuiesc în timpul anului, pe bucăți, în România sau în America. Rămân într-un loc atât timp cât am treabă.
În ce condiții te-ai întoarce definitiv aici?
O propunere permanentă ar însemna să am o familie aici. Realist vorbind, schema actuala de viață s-ar reconfigura, cu siguranță.
Cât de greu e să pătrunzi în lumea filmului de la Hollywood?
Eu nu cred că e greu pentru nimeni, atâta vreme cât își dorește suficient de mult încât să se pregătească intensiv pentru asta. Cursurile cu un profesor bun sunt absolut esențiale. Știu că toată lumea are senzația că trebuie să arăți într-un anume fel, însă uităm că scenariile de film conțin personaje de tot felul. Cinematografia are loc și pentru cei mai plinuți, cu trăsături neregulate sau cu fețe speciale.
Anul acesta împlinești 40 de ani. Dacă ar fi să tragi linie, din ce îți propuseseși să realizezi până la această vârstă, ce ai reușit și ce nu?
Cel mai important lucru pe care l-am realizat, uitându-mă în urmă, la “ansamblu”, e că am reușit să mă aduc în poziția de a face alegeri din pasiune și nu din nevoie. Când spun asta, mă refer la faptul că până acum câțiva ani, nu cred că aveam suficient de multă încredere și nici răbdare să aștept să mă întâlnesc cu proiecte cu care să rezonez perfect sau cu oameni care mi se potrivesc cu adevărat. Pentru că mi se părea – complet greșit! – că dacă doar opțiunile astea vin spre mine, nu există nimic mai interesant dincolo de ele… Și spunând “da” chiar și atunci când aveam dubii, nu făceam în fond nimic altceva decât să-mi ocup timpul fără să simt satisfacții profunde sau să ajung să fiu cu adevărat fericită. E o formă subtilă de autosabotare, de care suferim mulți dintre noi, pe care eu, însă, am dinamitat-o în anii trecuți și de atunci cred că s-au întâmplat două lucruri de o importanță vitală: pășesc cu mult mai multă încredere în orice cameră în care intru, iar oamenii cu care mă întâlnesc cred că simt asta la un nivel subtil și se raportează la mine complet diferit.
Planuri legate de România ai, pentru viitorul apropiat?
Sunt câteva “cărți pe masă” în acest moment, cu proiecte din țară, dar nu am să întorc decât una dintre ele și vă spun că vara asta voi filma aici un lungmetraj. E încă în preproducție, așadar, nu știm perioada exactă, dar în faza actuală, de scenariu, îmi place tare mult acest proiect și lucurile despre care vorbește. Despre celelalte două “cărți”… mai povestim după ce bat palma.
Ne spuneai, în interviul live cu nea Rață, că vrei să vii în vacanță la fermă lui, vara asta. Cum a rămas?
Am vorbit cu Nea Rață și cu soția lui, Mihaela, să le fac o vizită în a două jumătate a lunii iunie. Gătesc amândoi dumnezeiește și sunt niște oameni atât de primitori și de grijulii să-ți fie bine și să mănânci (poate pentru că au doi copii pe care îi iubesc enorm), încât atunci când ești la ei, ai senzația că ești în vizită la rude. Greu să te ții de dietă, dacă gătește nea Rață, dar în două zile de ospăț culinar, nu cred că se distruge ceva ce nu poate fi reparat rapid.