Superba brunetă care a preluat rolul de prezentatoare a reality-show-ului “Ferma vedetelor” de la Iulia Vântur, stabilită în India, alături de celebrul actor bollywoodian care i-ar fi iubit, Salman Khan, nu va fi alături de mama ei și de prietenii din România, de Paște. Obligațiile profesionale o țin, vreme de câteva săptămâni, în Los Angeles, locul unde s-a mutat de ani buni, în încercarea de a-și face un nume la Hollywood.
Monica Bârlădeanu petrece Paștele în America. “Mâncăm miel la cuptor, ciocnim ouă roșii și ne povestim ultimele peripeții”
“Pentru că sunt nevoită să fiu în Los Angeles câteva săptămâni, Paștele mă va prinde acolo, cel mai probabil. De obicei, merg cu prietenii mei români, la 12 noaptea, la slujba de la Biserica Ortodoxă Greacă, unde se strâng credincioși de toate națiile să ia lumină. A doua zi, ne-am organizat să luăm prânzul la una dintre prietenele noastre, căreia îi place grozav să gătească. Mâncăm miel la cuptor, ciocnim ouă roșii și ne povestim ultimele peripeții prin care am trecut de când nu ne-am mai văzut”, a declarat Monica în exclusivitate pentru Libertatea.
Frumoasa actriță, care, recent, a pozat goală pe coperta unei reviste și a dovedit că la 39 de ani poți să arăți la fel de bine ca la 20, are totuși în plan revenirea în România, mai ales că nea Rață, colegul ei de la “Ferma vedetelor” i-a promis că o primește în vacanță la el acasă, la Sibiu, și-o răsfață cu mâncăruri tradiționale pline de savoare. “Deci, nea Rață și doamna Mihaela (n.r. – soția lui nea Rață), vai de mine cum gătesc! E periculos să stai lângă ei, că mănânci non stop”, a recunoscut Monica, pentru care perioada filmărilor, când a mâncat numai ce-a gătit celebrul fermier, s-a lăsat cu câteva kilograme în plus la cântar.
VIDEO/ Elena Băsescu și copiii. Ședință foto de excepție cu viitoarea mămică