Moni s-a trezit cu noaptea în cap, pentru a prinde zborul din Los Angeles către Bucureşti şi a ajuns cu un taxi la aeroport. Şi-a căutat un cărucior pe care să îşi încarce trei geamantane imense, apoi s-a îndreptat către ghişeul de îmbarcare, la business class.

Aşa cum Libertatea a scris pe 19 iunie, fosta divă de la Izvorani a călătorit în condiţii de lux, chiar dacă asta a presupus să scoată din buzunar exact 6.643 de dolari! Cu toate acestea, banii nu par să fie o problemă pentru brunetă, dacă judecăm după cele trei geamantane burduşite, probabil, cu daruri pe care le-a cărat după ea prin aeroport. Moni urma să aterizeze la Bucureşti noaptea trecută. Ziua de azi i se anunţă lungă. La primele ore ale dimineţii ar trebui să se prezinte în faţa magistraţilor, la un nou termen în procesul de divorţ, apoi va încerca, fără îndoială, să îşi vadă şi fiica, pe Irinuca.

Numai genţile costă 11.300 $!

Monica Columbeanu pare să-şi fi revenit din punct de vedere financiar, în timpul şederii în Statele Unite. Plecată peste Ocean pentru a face bani ca să îşi crească fetiţa, soţia lui Iri s-a întors de acolo cu câteva geamantane burduşite cu bunuri de preţ. Şi, chiar dacă ar fi venit cu ele goale, tot ar valora măcar cât o maşină autohtonă nou-nouţă. Astfel, Moni a părăsit aeroportul din Los Angeles cu trei geamantane de voiaj, marca Louis Vuitton, care, conform site-ului firmei, valorează, fiecare, în jur de 3.000 de dolari, şi cu o geantă Chanel, care costă 2.300 de dolari. În total 11.300 de dolari.
Citește și: FOTO & VIDEO EXCLUSIV | Am prins-o pe Moni Columbeanu când pleca din Los Angeles!
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News