Monica Dascălu recunoaște că aniversarea ei i se pare un moment important și o să marcheze evenimentul alături de toţi cei dragi ei, aşa că va merge la Târgu Mureş, dar şi la bunicii de la Bistriţa Năsăud.
„Trebuie să recunosc că mă gândesc cu emoţie la ziua în care fac 35 ani, asta fiindcă atunci când eram mică mi se părea că cei care au în jur de 35 de ani sunt maturi şi privesc viaţa foarte serios. Oarecum eu încă mă răsfăţ şi îmi place să mă bucur de starea asta în care mă simt asemenea unui copil… să visez, să sper, să fac tot ce îmi trece prin cap.
Aştept cu nerăbdare să petrec ziua cu familia mea la Târgu Mureş, undeva în centrul oraşului, unde vom fi cu toţii şi ne vom depăna poveşti frumoase. Anul acesta, am stabilit şi o regulă simpatică, de ziua mea voi primi numai flori, asta ca să pot să-mi întregesc grădina”, a spus Monica Dascălu pentru Pro Tv Magazin, precizând că apoi va merge la bunica ei unde va fi aşteptată cu toate bunătăţile din lume, de la plăcintă la cuptor cu fructe până la cozonaci mari cu nucă şi stafide.

 
 

Urmărește-ne pe Google News