”La Multi Ani, Monica! Tot ce iti doresc e tot ce iti doresti. Trecutul si prezentul vorbesc de la sine. Viitorul… sa ne prinda la fel”, a scris acesta.

Cei doi artiști s-au cunoscut în urmă cu 22 de ani, formează unul dintre cele mai frumoase, dar și mai unite cupluri din showbiz-ul românesc.

Anul acesta, cuplul a împlinit 22 de ani de relație. „Acum 22 de ani, pe la ora 9 şi jumătate, 10 seara, se întâmpla să ajung şi eu în acea locaţie minunată, care, între timp, nu mai funcţionează, unde era un program de noapte, cu multă muzică, pe care Monica îl prezenta. Iustinian Radu, prietenul nostru, e un fel fel de naş spiritual al relaţiei noastre – şi mi-a făcut cunoştinţă cu ea şi mi-a spus: «Ea e Monica şi ea te va prezenta, spune-o ceva. «Bună, Monica, ne vedem peste 22 de ani.»”, a povestit binecunoscutul cântăreț.

Aurelian Temișan și soția sa, Monica Davidescu, au împreună o fetiță, Dora Maria, după ce s-au chinuit să devină părinți ani la rând. La un moment dat, au început să creadă că își fac speranțe în zadar, așa că în urmă cu aproximativ opt ani au început demersurile pentru adopția unei fetiţe.

Din păcate însă birocrația le-a dat mari bătăi de cap, însă după un timp, parcă soarele a răsărit și pe strada lor. Monica Davidescu a rămas însărcinată când se aștepta mai puțin.


Un cunoscut prezentator, jefuit în Vama Veche. I-au furat tot!

 
 

Urmărește-ne pe Google News