Genunchiul drept a fost făcut praf

Aproape nici un ţesut fibros de la genunchiul drept al Monicăi n-a rămas întreg în urma accidentării: actriţa a avut ruptură de ligamente încrucişate, de ligament colateral şi de menisc.
Prin intervenţia laparoscopică, chirurgul i-a reparat întrucâtva piciorul, dar nu i l-a putut face ca nou. Monica a fost avertizată de medic că va trebui să facă recuperare toată viaţa, dacă vrea să mai meargă.

Partenerul ei a câştigat concursul

După retragerea Monicăi Davidescu din concurs, locul ei la “Dansez pentru tine” a fost luat, pentru o ediţie, de Oana Dedeu, fostă concurentă a emisiunii, devenită membră a baletului show-ului.
Apoi, George Boghian a căpătat-o ca parteneră pe Roxana Ionescu, supranumită “Mama Natură”. Împreună, cei doi au câştigat trofeul şi premiul de 60.000 de euro pus în joc.

A pierdut o grămadă de bani

Elegantă, Monica Davidescu refuză să vorbească despre sumele date pentru operaţie şi pentru recuperare, însă surse medicale ne-au dezvăluit că acestea sunt, cu siguranţă, de ordinul miilor de euro.
Acestor pagube financiare însemnate i se mai adaugă una: Monica a fost nevoită să se retragă din spectacole luni bune după accidentare şi să refuze oferte tentante, din pricină că nu putea merge decât în cârje. A pierdut astfel o grămadă de bani.

E în plin proces cu producătorul emisiunii

Monica Davidescu n-a văzut nici un ban ca despăgubire sau ca ajutor de la PRO TV, după accidentare.
Ea a dat în judecată firma MediaVision, producătorul emisiunii “Dansez pentru tine”, cerând daune morale, dar procesul este departe de finalizare, pentru că, între timp, MediaVision a fost absorbită de o altă firmă, iar Monica s-a trezit că nu mai are pe cine să tragă la răspundere…VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește-ne pe Google News