Încă de când divorța de Irinel Columbeanu și renunța la custodia Irinei, după luni de procese, Monica Gabor declara că așteaptă să treacă anii, iar fiica sa să-și aleagă singură destinul.

Ei bine, Irina a ajuns deja la vârsta în care poate declara, în fața instanței, unde vrea să locuiască în continuare. Copila a asigurat-o deja pe mama sa că vrea să se mute lângă ea, peste Ocean. Acolo unde se află și fratele ei vitreg, Anthony.

Monica Gabor a chemat-o pe Irina, în vacanță, în America. Ea urmează totodată a pune la punct și amănunte importante în cazul în care fiica lui Irinel Columbeanu este decisă să facă acest pas. În prezent, totul depinde de tatăl său. Dacă acesta este de acord ca Irina să petreacă vacanța din nou, în America, el o va însoți, ca deobicei. În caz contrar, Monica își va face bagajele și va veni în această lună, în România. Asta în ciuda faptului că ea i-a pregătit totul fiicei sale, pentru o vacanță de vis în State. Monica nu-l poate lăsa, mai nou singur, nici pe fiul său cel vitreg, băiatul lui Mr. Pink, de care este foarte atașată. De altfel, de multe ori, ea petrece mai mult timp cu fiul adoptiv decât o face însuși milionarul chinez, ocupat cu afacerile. Cei doi locuiesc într-o vilă de lux, la Malibu.

Îi spune tată lui Mr. Pink

Monica Gabor dezvăluia, recent, că Irina I spune ”dady” (tată) iubitului său chinez, Mr. Pink. Asta în ciuda fapului că ea nu i-a cerut acest lucru. Fiica vedetei îl numește totodată frate pe Anthony, băiatul asiaticului. La ultima vacanță petrecută de Irina ăn America, aceasta și-a mai preșingit șederea cu câteva săptămâni, întrucât nu-și mai dorea să plece.

CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/ Motivul pentru care Pepe și-a scos la vânzare barul din buricul Capitalei! ”Am alte planuri cu banii”

 
 

Urmărește-ne pe Google News