După ce au divorțat și s-au liniștit cât de cât apele, Monica și Irinel Columbeanu s-au sfătuit în tot ce a implicat-o pe fiica lor. Amândoi vor binele Irinei, în egală măsură! Iar acum, când fata e la un pas de a se muta în America, alături de mama ei, cei doi se află în fața unei probleme care-i macină. Fiica lor a fost diagnosticată cu salazion și are nevoie de o operație la ochi, după cum a anunțat chiar Monica, pe pagina ei de socializare.
„Din octombrie 2017, atât eu, cât și tatăl ei am tot încercat să îi găsim un tratament care să o vindece de această afecțiune. Din păcate, nimic nu a rezolvat problema, doar a atenuat-o temporar. Pe scurt, fetița noastră de 11 ani are acum nevoie de operație. Încercăm din răsputeri să găsim un chirurg din Statele Unite sau din România care să îi îndepărteze chisturile”, a scris Monica.
Încă de anul trecut, de când cei doi părinți au aflat acest lucru nu tocmai plăcut, iubitul milionar al româncei, Mr. Pink, a vrut să se implice și el în rezolvarea problemei.
Omul de afaceri chinez s-a arătat dispus să suporte toate cheltuielile cu operația Irinei. Moni l-a refuzat însă, motivând că tot ce ține de fiica sa trebuie discutat cu tatăl acesteia, Irinel Columbeanu.
Mr. Pink le-a lăsat singure în America pe Monica și Irina
Monica și-a petrecut o mare parte a vacanței sale din America cu Irina, fără a-i avea alături pe Mister Pink și pe băiatul acestuia, cu care Irina se înțelege foarte bine. Motivul: cei doi au plecat în vacanță în China, țara lor natală.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_25cc7af69c1bd820ba29e72a175734ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_20f4b732ec996db395bf8e8c5fd41a7f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d1ba7525abe37252d882b48356668181.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c9dd5c6505d141357773be7718349cfd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d99102017ed2abdf6e51ed331efd573.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bd9a2e18f8c72a4f62e2aad89915e734.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8d1a72e19207177af53e5ff5a277317e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3f8dc3a67e95abdb01f9086214b633cb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b7f945efbc82465dc92b26c0a5faf3b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ac6c5691f6d027bb9ef9b07102c46fa5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e6915d4aba3e4d64976033eee6afa193.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7d801695e1dc5b2f04426ce704f18536.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_c1743725c299b5254522b3ba850ff143.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_07396b84fadd205aca3bc7712568141c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_850eeb7a8aa9fef8ab707240bdfdfd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b485ba59e5d06f2ba1ef8202193439cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5c38b26c7dc26af474c445196258f38a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9c2a97c50409525e8a607c9abc4a9c1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_87948016ab34faaf50cc44626516b614.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7054b58e518c106ace852e94a255b1b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_3573c1fc6e9180ba845812601a05c7c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3b78a8ae2f56648fe367a1d33e4d313f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_46a29506b1e107f00516eb62f320b5f9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.