Mama Monicăi Gabor ar fi trebuit să împlinească pe 5 februarie vârsta de 53 de ani. Vedeta este tristă pentru că nu o mai poate aniversa pe cea mai dragă persoană din viaţa ei şi a postat un mesaj emoţionant în care îşi exprimă regretul faţă de această pierdere.
Azi iubita mea mămică, așa cum îi plăcea ei să o chemăm, ar fi trebuit să împlinească 53 de ani. E trist cum suntem noi, ființele umane…Când avem ocazia sa oferim iubire, respect și înțelegere în special celor care ne-au dat viața, ne comportăm inacceptabil cu ei. Când nu îi mai avem pe cei dragi printre noi, PENTRU TOTDEAUNA, realizăm cât de importanți au fost și vor rămâne pentru noi. Eu pot doar să îi onorez amintirea mamei mele și să îi apreciez pe tatăl meu, surorile mele și pe toți aceia care care sunt alături de mine și când sunt bine și când viața mă pune la încercare. Este tot ce mi-a rămas. Pentru cei care încă îi mai aveți pe dragii voștri părinți, frați, surori, prieteni, spuneți-le AZI cât de mult îi iubiți și cât de mult apreciați tot ce au făcut pentru voi. Mai devreme decât vă puteți imagina poate sa fie prea târziu.
P.S. Aștept să împărtășiți si cu mine bucuria pe care le-ați făcut-o când le-ați spus: „Te iubesc!” Poate fi greu la început, dar în timp va veni de la sine pentru că este natural să oferim iubire, trebuie doar să începem să avem curaj să o declarăm. Vă iubesc pe toți și apreciez toată susținerea pe care mi-ați oferit-o de-a lungul anilor”, a scris Moni pe contul ei de Facebook.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Știrileprotv.ro
Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 24 noiembrie 2024. Balanțele trebuie să fie cumpătate
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 24 noiembrie 2024. Balanțele trebuie să fie cumpătate
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
GSP.RO
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Financiarul.ro
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Observatornews.ro
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI