Mama Monicăi Gabor ar fi trebuit să împlinească pe 5 februarie vârsta de 53 de ani. Vedeta este tristă pentru că nu o mai poate aniversa pe cea mai dragă persoană din viaţa ei şi a postat un mesaj emoţionant în care îşi exprimă regretul faţă de această pierdere.
„Azi iubita mea mămică, așa cum îi plăcea ei să o chemăm, ar fi trebuit să împlinească 53 de ani. E trist cum suntem noi, ființele umane…Când avem ocazia sa oferim iubire, respect și înțelegere în special celor care ne-au dat viața, ne comportăm inacceptabil cu ei. Când nu îi mai avem pe cei dragi printre noi, PENTRU TOTDEAUNA, realizăm cât de importanți au fost și vor rămâne pentru noi. Eu pot doar să îi onorez amintirea mamei mele și să îi apreciez pe tatăl meu, surorile mele și pe toți aceia care care sunt alături de mine și când sunt bine și când viața mă pune la încercare. Este tot ce mi-a rămas. Pentru cei care încă îi mai aveți pe dragii voștri părinți, frați, surori, prieteni, spuneți-le AZI cât de mult îi iubiți și cât de mult apreciați tot ce au făcut pentru voi. Mai devreme decât vă puteți imagina poate sa fie prea târziu.
P.S. Aștept să împărtășiți si cu mine bucuria pe care le-ați făcut-o când le-ați spus: „Te iubesc!” Poate fi greu la început, dar în timp va veni de la sine pentru că este natural să oferim iubire, trebuie doar să începem să avem curaj să o declarăm. Vă iubesc pe toți și apreciez toată susținerea pe care mi-ați oferit-o de-a lungul anilor”, a scris Moni pe contul ei de Facebook.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!